ICCJ clarifică încadrarea la infracţiune a consumului de droguri la volan
Instanţa îl consideră infracţiune doar dacă se demonstrează afectarea capacităţii şoferului de a conduce.
Articol de Radio România Actualităţi, 27 Ianuarie 2025, 18:30
Consumul de substanţe psihoactive la volan este considerat infracţiune doar dacă se demonstrează că substanţele respective au afectat cu adevărat capacitatea şoferului de a conduce, a decis, luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa supremă a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Cluj, prin care se solicitau clarificări cu privire la necesitatea introducerii unui prag valoric pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor, aşa cum este la consumul de alcool la volan.
Controversele au apărut după ce tot mai mulţi şoferi s-au ales cu dosare penale pentru consum de substanţe interzise la volan, deşi luaseră medicamente uzuale sau spray nazal antialergic./editor Florin Lepadatu/