Condiţii speciale pentru copiii supradotaţi din Neamţ
Autorităţile din judeţul Neamţ au început pregătirile pentru testarea şi identificarea copiilor supradotaţi pentru a li se oferi posibilitatea pregătirii cu profesori specializaţi.
Articol de Ştefan Daraban, Iaşi, 03 Aprilie 2012, 11:51
La Colegiul National de Informatică din Piatra Neamţ au început pregătirile pentru testarea şi identificarea copiilor supradotaţi.
Proiectul este iniţiat de Asociaţia pentru Educaţie şi Ştiinţe, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Potrivit intenţiilor, proiectul urmează să fie extins la nivelul întregului judeţ şi mai apoi la nivel de ţară.
Sunt luaţi în atenţie copii cu varste cuprinse între 6 şi 12 ani, cărora li se va oferi posibilitatea pregătirii cu profesori specializaţi în ideea stimulării inteligenţei lor multiple.
Testarea copiiilor se va realiza în baza unor teste cognitive, psihometrice şi de personalitate.
În perioada 6-10 aprilie, vor avea loc cursuri de formare dedicate profesorilor, iar pe 7 şi 8 aprilie se vor desfăşura două ateliere de comunicare pentru părinţii copiilor care din această categorie.
Centrul îşi va începe activitatea în viitorul an şcolar.