Compania de Drumuri a lansat o nouă licitaţie pentru centura Tecuci
Articol de Radiojurnal, 08 August 2020, 11:43
Compania de Drumuri a lansat o nouă licitaţie pentru construirea centurii municipiului Tecuci, în județul Galați.
Primul contract pentru execuția variantei, cu o lungime de 7 kilometri, a fost reziliat în luna mai a anului trecut, ca urmare a slabei mobilizări a constructorului.
Centura va face legătura între Tișița și Tecuci și Galați și Tecuci, cele două rute asigurând tranzitul spre și dinspre vama Albița, principalul punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova.
(PH)