Codul roşu de inundaţii a fost ridicat
Pericolul se mai menţine, totuşi, dar la un nivel scăzut, pe râurile Bârzava şi Moraviţa. Hidrologii spun că porţiunile cu posibil risc de revărsare sunt îndiguite.
Articol de Radiojurnal, 02 August 2014, 13:11
Codul roşu de inundaţii a fost ridicat de hidrologi din toate zonele.
Pericolul se mai menţine, totuşi, dar la un nivel scăzut, pe râurile Bârzava şi Moraviţa.
Hidrologii precizează că porţiunile cu posibil risc de revărsare sunt îndiguite.
În localităţile inundate în ultimele zile, autorităţile, ajutate de ISU și militari, lucrează la îndepărtarea efectelor revărsării apelor.
Guvernul a alocat deja, în acest scop, 50 de milioane de lei pentru judeţele cele mai grav afectate până joia trecută - Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman şi Prahova - şi a promis fonduri şi pentru Caraş-Severin şi Timiş.