Codul galben de caniculă, prelungit până luni
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în capitală şi 18 judeţe din sudul şi estul ţării se vor înregistra frecvent valori de 35 - 37 de grade.
29 Iulie 2012, 16:54
În România, avertizarea cod galben de caniculă a fost prelungită până luni în capitală şi în 18 judeţe din sudul şi estul ţării.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pe parcursul zilei de luni, în regiunile vizate se vor înregistra frecvent valori de 35 - 37 de grade şi izolat 38 de grade.
Disconfortul termic se va menţine accentuat în zonele menţionate.
Administraţia Naţională de Meteorologie mai arată că, începând din această seară, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în vestul, centrul şi nordul ţării.
În aceste zone vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.
Judeţele aflate sub avertizarea de canicluă. Sursă INMH.