Cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri(HARTĂ)
Râurile din bazinele hidrografice Bârzava, Moraviţa, Caraş, Bega, Huşniţa şi Desnăţui sunt sub o atenţionare cod portocaliu, emisă de hidrologi.
Articol de Radiojurnal, 06 August 2014, 21:59
Râurile din bazinele hidrografice Bârzava, Moraviţa, Caraş, Bega, Huşniţa şi Desnăţui sunt sub atenţionare cod portocaliu.
De asemenea, pe mai multe râuri din judeţele Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Suceava este cod galben.
Hidrologii precizează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, precum şi viituri rapide pe râurile mici în unele bazine hidrografice din judeţele Arad, Bihor, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Buzău, Vrancea şi Galaţi.