Cod galben de vreme instabilă pentru jumătatea de nord-vest a ţării
Sunt anunţate ploi torenţiale, descărcări electrice, izolat grindină, vânt şi vijelii.
Articol de Radiojurnal, 10 Iunie 2023, 09:28
Până la ora 10:00 în această dimineaţă, mai este în vigoare un cod galben de vreme instabilă.
Vizează jumătatea de nord-vest a ţării, mai exact Banatul, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi nord-vestul Moldovei.
În aceste regiuni sunt anunţate ploi torenţiale, descărcări electrice, izolat grindină, vânt şi vijelii.
Cantităţile de apă căzută pot ajunge şi la 30 de litri pe metrul pătrat.