Cod galben de inundații
Sunt vizate cursuri de apă din județele Bihor, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin și Timiș.
Articol de Radiojurnal, 02 Ianuarie 2024, 14:39
Mai multe râuri din nordul și vestul României sunt sub cod galben de inundații până vineri la prânz.
Sunt vizate cursuri de apă din județele Bihor, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin și Timiș.
Hidrologii avertizează că vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, urmate de posibile inundații locale și creșteri de debite și niveluri.
De asemenea, există probabilitatea depășirii cotelor de atenție.
În acest context, populația este sfătuită să fie vigilentă și să urmărească recomandările autorităților.