Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 23 de judeţe, valabil pe parcursul zilei de joi
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 23 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de joi.
Articol de Florin Lepădatu, 31 August 2023, 11:59
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 23 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de joi.
Astfel, până la ora 22:00, în Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei, în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55 - 60 km/h), izolat vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi, izolat, peste 40 l/mp.
Judeţele avertizate sunt: Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.