Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe zone din judeţele Bacău şi Botoşani
Articol de Sergiu Şteţ, 07 Decembrie 2022, 17:02
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 7 decembrie, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi condiţii de producere a poleiului, valabile în mai multe zone din judeţele Botoşani şi Bacău.
Conform Agerpres, până la ora 18 în judeţul Bacău (zona joasă) şi în judeţul Botoşani (localităţile: Hudeşti, Coţuşca, Suharău, Havârna, Rădăuţi-Prut, Ibăneşti, Cristineşti, George Enescu, Păltiniş, Mileanca, Darabani, Drăguşeni, Cordăreni, Viişoara, Conceşti şi Mitoc) va persista ceaţa, fenomen care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.