Circulaţie oprită pe autostrada A1 în urma unui accident produs în zona localităţii Bascov
Circulaţia a fost oprită, marţi, pe autostrada A1, în urma unui accident produs în zona localităţii argeşene Bascov.
Articol de Florin Lepădatu, 02 Aprilie 2024, 08:35
Circulaţia a fost oprită, marţi, pe autostrada A1, în urma unui accident produs în zona localităţii argeşene Bascov.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, în evenimentul rutier care a avut loc pe sensul către Bucureşti, la kilometrul 119, au fost implicate două autoturisme şi un autotren.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a anunţat că două persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale în urma evenimentului rutier. La faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.