Circulația rutieră pe Podul Grant va fi închisă pe sensul dinspre Crângași către Turda
De luni, pe Podul Grant circulația rutieră va fi închisă pe sensul dinspre Crângași către Turda, până la sfârșitul lunii martie.
Articol de Alex Lancuzov, 14 Octombrie 2023, 14:52
Sunt ultimele două zile cu circulație pe ambele sensuri pe Podul Grant din București, o rută importantă care face legătura între vest și nord, între cartierele Militari și Crângași cu zona Băneasa.
Primăria Generală va relua de luni reparațiile capitale pe viaduct, iar circulația rutieră va fi închisă pe sensul dinspre Crângași către Turda, până la sfârșitul lunii martie.
În plus, tramvaiele liniei 41 nu circulă astăzi, întrucât pe Podul Grant se montează macazul care facilitează circulația în ambele direcții, dar pe un singur fir.
Pentru preluarea călătorilor, STB a înființat o linie de navetă de autobuze 641.