Ascultă Radio România Actualitaţi Live

”Cine are un risc mai mare plătește mai mult, cine are un risc mai mic plătește mai puțin”

"Apel matinal" - Invitat: Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

”Cine are un risc mai mare plătește mai mult, cine are un risc mai mic plătește mai puțin”
Foto: Agerpres

Articol de Radio România Actualităţi, 25 Iulie 2024, 09:28

"Apel matinal" - Invitat: Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară

Realizator: Daniela Petrican

Continuăm "Matinalul" la Radio România Actualități - valoarea polițelor RCA se va stabili printr-o nouă modalitate de calcul, în care se va ține cont de mai mulți factori, inclusiv de zona geografică. ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA, iar asigurările auto obligatorii vor fi mai scumpe acum, în București și în Ilfov. Explicația ține de faptul că, în aceste locuri, accidentele sunt mai frecvente, iar valoarea daunelor este printre cele mai mari din ţară. La nivel național, în primele trei luni ale acestui an, tarifele au crescut cu 18% comparativ cu perioada similară din 2023, deși prețurile sunt plafonate până în toamnă, când se așteaptă o nouă lege a RCA. Mai multe aflăm acum de la invitatul "Apelului matinal", Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Bună dimineața!

Bună dimineața!

Cum va arăta această nouă modalitate de calcul a RCA și pe ce criterii va fi stabilit acum prețul polițelor?

Întâi de toate, nu este nicio nouă modalitate de calcul a prețului la RCA. Deci nu există o legătură între tariful de referință și tarifele practicate de societățile de asigurări. Tariful de referință este doar un indicator statistic. Doar ne furnizează informații despre evoluția pieței de asigurări RCA. Asiguratorii în schimb aplică propriile lor metode de calcul a tarifelor RCA. Așadar ceea ce avem este doar o informație de piață atunci când ne uităm la tariful de referință. În privința modalității în care companiile de asigurări realizează acest calcul al tarifului RCA, trebuie să menționez că deja, adică de câțiva ani, folosesc o serie de criterii în a segmenta, adică în a împărți populația asigurată în diverse grupuri care sunt omogene din punct de vedere /.../. Printre acele criterii se află deja criteriul geografic. Aşadar, nu este nicio noutate, acest element este deja de luat în calcul de majoritatea societăților de asigurări și deja avem o diferențiere între primele la asigurări, la pentru vehiculele /.../ de cei din Bucureşti, spre exemplu, de cei din alte zone geografice ale României. Deci aceasta este necesar, este foarte importantă de precizat. E o informație care ne ajută, în schimb, are doar o componentă practică, anume că atunci când încep, se dorește încheierea unei poliţe noi și se obţin mai multe oferte, dacă cel puțin trei din acele oferte obținute de la companiile de asigurări au o valoare peste valoarea acestui, repet, indicator statistic acestui tarif de referinţă, beneficiarul poate apela la sistemul asiguratului cu risc
ridicat administrat de Biroul Asiguratorilor Auto din România de unde primeşte un tarif recomandat şi i se indică o companie de asigurări, care urmează să emită poliția pentru beneficiarul respectiv. Deci aceasta este mecanismul și aceasta este înțelegerea.

Dar cum arată acum piața RCA în România și mai ales în București?

Bun. E evident faptul că sunt anumite diferențe între București, Ilfov și restul țării și aceasta se datorează în principal ceea ce se numește frecvența daunelor, adică a numărului de daune realizate de vehiculele înregistrate în București și în Ilfov, dar cele care au generat evenimente rutiere și au dus mai departe la deschiderea dosarelor de daună din vina lor, nu este rezultatul a oricărui tip de eveniment, ci este rezultatul acelor evenimente realizate din vina celor din București și nu numai în București, ci oriunde au circulat, respectiv în afara Bucureștiului sau chiar în străinătate, pentru că polița RCA acoperă, oferă protecție și atunci când circulăm în străinătate, în tot Spațiul Economic European. Acum, în privința pieței în general, tendința pe care o observăm este una de stabilitate, în sensul că nu sunt motive, factori semnificativi care să conducă la evoluția prețului RCA nici în sus și nici în jos. Evident, avem un regim în care tarifele sunt înghețate la nivelul celor practicate de către fiecare asigurător la un moment dat, probabil însemnând februarie, final de februarie 2023, dar acest înghețat nu înseamnă plafonat, în sensul că fiecare companie de asigurări a practicat propriul său preț atunci, în februarie și, prin urmare, avem diferite prețuri pe diferite segmente, pentru diferite tipuri de autovehicule. Așadar, este vorba de o varietate de tarife, iar ca evoluție am observat totuși o creștere a acestui tarif, având totodată o bază, o înțelegere a motivelor pentru care a fost înregistrată această creștere. Pe de o parte, chiar noi am propus și a fost aprobată o indexare, adică o majorare cu 6,8% pentru a compensa efectele inflației în plata despăgubirilor. Dar totodată am observat și o schimbare semnificativă a politicilor comerciale, în sensul că ceea ce era înainte oferit ca și reducere, ca și discount comercial a fost redus semnificativ, dar tarifele practicate au rămas în acel nivel maxim standard pe care îl aveau.

Bun, am înțeles, asigurările RCA vor fi mai scumpe în București și Ilfov, dar există o problemă...

Sunt deja, sunt deja mai scumpe. Nu este nimic nou.

Da, dar criteriile, noile criterii sunt înțelese, cum sunt înțelese de șoferi. Dar problema este alta. Ascultătorii noștri au reacționat la acest subiect și ne spun că în capitală - de fapt vedem și noi - în capitală nu circulă doar mașini cu numere de București, adică la aglomerație contribuie și alții care vin aici. De ce atunci această diferențiere de tarif? Șoferii nu s-ar putea simți dezavantajați?

Două aspecte foarte importante. E vorba de evenimentele rutiere şi de evenimentele care au condus la deschiderea unui dosar de daună, întâmplate nu doar în București, ci de către bucureșteni, oriunde s-au aflat, ori în București, ori în altă parte. Nu sunt acele evenimente generate de cei care vin în București. Foarte important acest aspect. Așadar, această, cum să spun eu, percepţie că aceste evenimente sunt influențate de alții- nu! Sunt influențate de cei care sunt din București și menționam deja faptul că această diferențiere deja este aplicată de ani de zile. Nu e nimic nou și știm că sunt tarife ceva mai mari în Bucureşti decât în restul ţării. Sunt niște factori obiectivi pe fond, da, nu doar un comportament al șoferului din București, proprietar de vehicul înregistrat în București este cel care influențează sau determină acel rezultat. Factorul obiectiv poate fi considerat și cel reprezentat de densitate, adică multe mașini pe un spațiu mic și cu un trafic destul de intens, în București, inevitabil, avem mult mai multe contacte între vehicule şi prin urmare, apar şi evenimentele nedorite, respectiv accidentele rutiere. Nu sunt diferențieri mari din perspectiva valorii daunei, dar în schimb, ca număr, ca frecvență în Bucureşti se întâmplă mult mai multe și repet, atunci când se ia în calcul pentru tarif, se iau în calcul evenimentele realizate de bucureșteni, ei reprezentând și un grup mare și relevant din punct de vedere statistic și acesta este un criteriu atunci când se face, să realizează acea segmentarea pentru că tariful, prețul trebuie să reflecte riscul. Riscul are legătură cu frecvența.

Dar pot fi introduse criterii care să scadă prețul poliței pentru șoferii cu istoric curat, fără daune? Poate fi încurajat, prin preț, șoferul care circulă civilizat și respectă permanent regulile, fără să producă accidente?

Da. Și lucrul acesta se întâmplă prin sistemul bonus-malus. De asemenea, este aplicat de ani de zile, în sensul că cel care în anul respectiv nu a avut niciun eveniment din vina sa, anul următor beneficiază de o reducere, de un discount la tariful pe care îl primeşte din partea asiguratorului la care apelează și, an de an, se cumulează acest discount. Trebuie spus că în momentul de față, jumătate din vehicule sunt încadrate în categoria B8, adică cea în care discountul primit este unul maxim de 50%. Fiind totuși atât de mulți în această categorie și atât de puțin în cealaltă categorie celor care sunt penalizați, că există și partea cealaltă a balanţei sistemului, unde avem doar 1%, de facto, practic, deși /.../ beneficiază de 50% pentru finanțarea acestor discounturi, pentru că nu e altă sursă de finanţare decât ceea ce se încasează din primele de asigurare, primele de bază, primele practicate de asigurator sunt majorate astfel încât să fie obţinute resursele pentru a putea fi oferite acele discounturi pentru cei care... sunt cei 50% care sunt în categoriile de vârf de discount și din această cauză nu există percepţia că se obţine... totuși există un discount prin sistemul bonus-malus în beneficiul celui care are pe o perioadă mai îndelungată un comportament adecvat. Întrucât e o creștere a tarifului dat, și apoi o scădere, iar netul nu are o valoare foarte mare, deci cam acesta este sistemul. El este deja în aplicare. Din păcate, datorită acumulărilor în timp, nu mai creează un beneficiu care să fie perceptibil și care să fi până la urmă util. Din acest motiv şi modificările amendamentele la Legea RCA, avem niște propuneri legate de modificarea acestui sistem.

Apropo de Legea RCA, când vom vedea această lege?

Este în continuare în proces decizional în parlament. Sperăm ca în sesiunea din toamnă să fie finalizată.

Dacă avem sistemul bonus-malus, avem încă o întrebare de la un ascultător: de ce se aplică suplimentar criteriul geografic? Nu este o dublă taxare?

Deci criteriul geografic, ca și alte criterii, nu este singurul criteriu, spre exemplu avem criteriul privind puterea motorului, avem criteriul privind vârsta șoferului. Societățile de asigurări au și alte criterii, folosesc cel puțin alte cinci-șase criterii atunci când realizează segmentarea şi calculul primei de risc, deci criteriul geografic, ca și ceilalți, celelalte criterii sunt folosite în a realiza acea segmentare, iar apoi pe baza istoricului de daune al acelui grup din acel segment se calculează prima de risc și, prin urmare, există această corelație între cele două. În privința sistemului bonus malus, se are în vedere comportamentul și o incentivare, o motivare pentru un comportament mai bun fără eveniment și acesta vine doar să modifice marginal. Cam aceasta este logica, nu să schimbi fundamental, în sensul să modifici valoarea primei de risc și implicit a /.../ de preferință în mod radical, substanțial prin acel discount sau prin acea adăugare prin penalitate.

Şi la ce să ne așteptăm? Cum vedeți evoluția prețurilor în perioada următoare?

Dacă ar fi să ne referim strict la segmentul autoturismelor, dar situația e oarecum similară la majoritatea celorlalte segmente și aș vrea să precizez aici mai ales pe cel referitor la mijloace de transport pentru transport de bunuri, valoarea tarifului de referință, care e un indicator statistic calculat acum, calculat acum versus cea pe care am avut-o la anterior exerciții de acum șase luni de zile, dar ne indică de fapt mai degrabă o stabiliate. Per total, apare o ușoară reducere a valorii tarifului de referință a acestui indicator cu 3,3%, dar e o valoare relativ mică la valoarea mare a portofoliului, a numărului de vehicule asigurate, ceea ce nouă ne indică, prin corelare și cu alte informații pe care le avem din alți indicatori financiari ai pieții, că avem cel mai probabil în perioada următoare vom avea o stabilitate a acestei pieţe din perspectiva tarifelor.

Să știți că mulți ascultători ne-au scris pe whatsapp că este o discriminare față de șoferii din București.

Vreau să vă spun că discriminare este și atunci când se facem pe tipuri de mașini. Discriminare este și atunci când se face pe puterea motorului sau capacitate cilindrică. Această discriminare este necesară pentru a crea grupuri de asigurați omogene pentru care se calculează un preț astfel încât prețul să reflecte nivelul de risc a acelui grup. Aceasta este modalitatea prin care facem sistemul astfel încât să fie just între participanţi. Adică cine are un risc mai mare plătește mai mult, cine are un risc mai mic plătește mai puțin.

Da, mulțumim pentru toate aceste precizări și pentru prezența pe frecvențele Radio România Actualități. Invitatul "Apelului matinal" a fost Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară./editor Florin Lepadatu/

FOTO: Ceremonii  în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
România 21 Decembrie 2024, 13:45

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989

Sute de oameni au participat la slujba religioasă de la troița din Piața Universității, în memoria eroilor care s-au jertfit...

FOTO: Ceremonii în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în 21 decembrie 1989
Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti
România 21 Decembrie 2024, 11:42

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti

Rudele eroilor Revoluției române: Uitând istoria negăm sacrificiul oamenilor acestora, negăm toate sacrificiile și toate...

Manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989, la Bucureşti
Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
România 21 Decembrie 2024, 10:22

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg

Potrivit unor informații neconfirmate oficial, cel puțin 11 persoane ar fi murit, după ce un bărbat a intrat cu o mașină în...

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989
România 21 Decembrie 2024, 09:15

Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989

În capitală vor avea loc slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989 în Piața Universității și la Monumentul...

Slujbe de pomenire pentru victimele Revoluției din 1989
Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
România 21 Decembrie 2024, 09:12

Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării

În Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte, la munte va ninge, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
București: Incendiu puternic la Piața Matache
România 21 Decembrie 2024, 09:10

București: Incendiu puternic la Piața Matache

Nu au fost identificate persoane surprinse de incendiu.

București: Incendiu puternic la Piața Matache
La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani
România 20 Decembrie 2024, 19:53

La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani

Dacă ei şi-ar încheia activitatea acum, ar lăsa comunităţi întregi complet neacoperite, mai ales în mediul rural.

La nivel naţional, peste 20% din medicii de familie au peste 70 de ani
Trafic deschis pe porţiunea de autostradă A7 dintre Focşani şi Buzău
România 20 Decembrie 2024, 18:47

Trafic deschis pe porţiunea de autostradă A7 dintre Focşani şi Buzău

De vineri se circulă pe autostradă între Buzău și Focșani, după ce a fost inaugurat tronsonul de aproximativ 36 de kilometri...

Trafic deschis pe porţiunea de autostradă A7 dintre Focşani şi Buzău