CFR Călători a anunţat că va suplimenta trenurile spre cele mai populare destinaţii turistice până pe 2 mai
La mare se estimează că vor ajunge peste 70.000 de turişti.
Articol de Radiojurnal, 29 Aprilie 2023, 03:52
Numărul rezervărilor la hotelurile din ţară pentru minivacanţa de 1 mai este anul acesta de patru ori mai mare decât în 2022, potrivit datelor unei platforme hoteliere, iar destinaţiile preferate de români rămân aceleaşi: litoralul, staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca sau Băile Felix. La mare se estimează că vor ajunge peste 70.000 de turişti.
CFR Călători a anunţat că va suplimenta trenurile spre cele mai populare destinaţii turistice până pe data de 2 mai, se precizează într-un comunicat. Cei care preferă să petreacă 1 mai la munte, pe Valea Prahovei, vor putea schia în condiţii foarte bune pe pârtiile din Golul Alpin al staţiunii Sinaia, unde gradul de ocupare al locurilor de cazare este de 85%. Ministerul de Interne a mobilizat pentru această minivacanţă 24.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri pentru asigurarea ordinii publice.