CCR discută sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis
CCR discută sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea legii 317/2004 privind CSM.
Articol de Radiojurnal, 05 Iunie 2018, 11:33
Curtea Constituţională a României discută azi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea legii 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În 11 mai, Klaus Iohannis a atacat la Curte actul normativ, precizând că a mai fost dedus controlului de constituţionalitate în 2 rânduri, ca urmare a unor sesizări.
Cu toate acestea, preşedintele consideră că în forma rezultată după punerea de acord a legii cu decizia CCR există în continuare o serie de dispoziţii de natură să încalce principii şi prevederi constituţionale.
Tot azi, Curtea Constituţională reia dezbaterile în cazul sesizării preşedintelui Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor.
Klaus Iohannis susţine, între altele, că plasarea Regiei Autonome Monitorul Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor este doar declarativă.