CCR a decis că abuzul în serviciu poate fi incriminat şi fără prag valoric
Instanţele judecătoreşti ar urma să decidă asupra gravităţii faptei şi să stabilească, dacă abuzul în serviciu este infracţiune sau nu, în concordanţă cu jurisprudenţa curţii.
Articol de Radiojurnal, 18 Mai 2023, 00:42
Curtea Constituţională a decis că abuzul în serviciu poate fi incriminat şi fără prag valoric, iar eliminarea acestuia din noua legislaţie penală este în acord cu legea fundamentală. Potrivit CCR, instanţele judecătoreşti ar urma să decidă asupra gravităţii faptei şi să stabilească, de la caz la caz, dacă abuzul în serviciu este infracţiune sau nu, în concordanţă cu jurisprudenţa curţii.
Judecătorii au mai stabilit ieri, că folosirea ca probă în dosare penale a interceptărilor serviciilor secrete este neconstituţională, pentru că parlamentul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce ţin de legalitatea înregistrărilor. Noile coduri penale se întorc în legislativ pentru a fi puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, care sunt definitive şi general obligatorii.