Cazul câinelui împuşcat în Pasul Prislop - cercetările continuă
Politiştii maramureşeni au efectuat cercetări cu privire la bărbatul de 69 de ani, care, în cursul zilei de ieri, ar fi împuşcat un câine în Pasul Prislop.
Articol de Radiojurnal, 12 Ianuarie 2020, 09:19
Politiştii maramureşeni au efectuat cercetări cu privire la bărbatul de 69 de ani, care, în cursul zilei de ieri, ar fi împuşcat un câine în Pasul Prislop.
Din cercetarea preliminară au rezultat suspiciuni rezonabile referitoare la comiterea infracţiunilor de uz de armă letală sau interzisă, fără drept, şi uciderea animalelor cu intenţie, din nou, fără drept.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Vişeu de Sus.
Inspectoratul General al Poliţiei Române le mulţumeşte cetăţenilor care au semnalat cazul şi care i-au sprijinit pe poliţişti în clarificarea situaţiei.