Cardul de sănătate este blocat din nou
Sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate este indisponibil de azi-dimineaţă din cauza unor probleme tehnice.
Articol de Radiojurnal, 24 Mai 2016, 12:15
Sunt din nou probleme cu folosirea cardurilor de sănătate.
Sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate este indisponibil de azi-dimineaţă din cauza unor probleme tehnice.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează pe pagina sa de internet că până la remedierea problemelor înregistrarea serviciilor medicale, a prescrierii reţetelor sau eliberării medicamentelor vor putea fi efectuate în modul offline.
Serviciile operate vor trebui încărcate în cel mult 72 ore de la prestarea acestora - precizează instituţia.