Campanie de prevenire a traficului de persoane
Justice and Care România și MAI vor pune la dispoziția celor care călătoresc în Europa 20.000 de pliante cu informații.
Articol de Radiojurnal, 13 Octombrie 2024, 17:20
O campanie de prevenire a traficului de persoane și a exploatării românilor care pleacă la muncă în străinătate va fi lansată luni de Ministerul Afacerilor Interne, sub numele "Departe de casă? Te vrem în siguranță!".
Organizația internațională Justice and Care România și structurile MAI vor pune la dispoziția celor care călătoresc în Europa, prin punctele de frontieră terestră și în principalele aeroporturi internaționale din țară, 20.000 de pliante cu informații. Inițiativa beneficiază de sprijinul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Ilandei de Nord la București.