Bugetul programului Rabla pentru electrocasnice nu a fost epuizat
Voucherele pot fi generate până pe 14 iulie sau până la epuizarea fondurilor.
Articol de Radiojurnal, 09 Iulie 2022, 09:55
Bugetul alocat celei de-a treia etape din programul "Rabla pentru electrocasnice" nu s-a epuizat încă.
Persoanele interesate mai au la dispoziție aproximativ 30.000 de lei pentru a selecta vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe sau aspiratoare.
Voucherele pot fi generate până pe 14 iulie sau până la epuizarea fondurilor.
Înainte de a fi utilizate la comercianții parteneri, acestea trebuie validate de Administrația Fondului de Mediu.
Față de anii anteriori, valabilitatea voucherelor se reduce de la 15 la şapte zile, informează AFM.