Bugetul Ministerului Transporturilor, adoptat în comisiile de specialitate
Comisiile reunite de Transporturi şi Infrastructură au aprobat prin vot trimiterea proiectului de buget al Ministerului Transporturilor la comisia de Buget-Finanţe.
Articol de Radiojurnal, 12 Decembrie 2017, 11:32
Comisiile reunite de Transporturi şi Infrastructură au aprobat prin vot trimiterea proiectului de buget al Ministerului Transporturilor la comisia de Buget-Finanţe, dar fără a dezbate şi vota cele 187 de amendamente.
Propunerea a fost iniţiată de senatorul PSD Daniel Butunoi, preşedintele Comisiei de Transporturi din Senat.
Acesta a motivat că cele două comisii pentru transporturi dau doar avize consultative, iar majoritatea amendamentelor prevăd alocări financiare de la alte ministere care trebuie sincronizate în comisiile de buget.
Discuţiile din comisii s-au desfăşurat în absenţa ministrului Transporturilor, Felix Stroe, care avea, la acea oră, o întâlnire cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale.