Bilanţ COVID-19
Bilanţ COVID-19.
Articol de Florin Lepădatu, 20 Aprilie 2021, 07:56
Luni s-au înregistrat 1.768 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, cele mai puține din ultimele aproape două luni.
Continuă să scadă și numărul bolnavilor internați în spitalele COVID, precum și cel al pacienților aflați la terapie intensivă.
Acum sunt 1.448, după o săptămână în care aproape zilnic erau peste 1.500.
Numărul deceselor rămâne însă ridicat, 149 în doar 24 de ore.
Bucureștiul și șapte județe rămân în zona roșie, cu peste trei cazuri confirmate la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
Cea mai mare incidență este în județul Ilfov și în capitală, peste cinci la mie, informează RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI .