Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la concedierea asistentei Luceanu

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi face o nouă anchetă la SUUB, în legătură cu concedierea asistentei medicale Mariana Luceanu.

Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la concedierea asistentei Luceanu
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. Foto: Arhivă.

Articol de Radiojurnal, 12 Octombrie 2018, 14:13

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi face o nouă anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti (SUUB) în legătură cu concedierea asistentei medicale Mariana Luceanu, care a făcut greva foamei acum câteva luni, în semn de protest faţă de condiţiile din unitatea spitalicească.

Avocatul Poporului aminteşte că a făcut o anchetă în luna august, după discuţii avute la acea vreme cu asistenta medicală şi colegul acesteia, aflaţi în greva foamei.

Cei doi au susţinut că la spital sunt o serie de nereguli, dar nu au sesizat conducerea unităţii sau alte foruri abilitate cu privire la existenţa acestora.

În consecinţă, Avocatul Poporului a sesizat Corpul de control al Ministrului Sănătăţii, de la care nu a primit însă niciun răpuns până acum, se arată într-un comunicat.

Amintim că asistenta Mariana Luceanu a fost concediată de conducerea Spitalului Universitar pentru că ar fi lipsit nemotivat timp de 17 zile, cât a făcut greva foamei.

Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România
România 23 Aprilie 2025, 21:16

Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România

Vizita face parte din consultările efectuate de Comisie înainte de prezentarea în iulie a următorului buget pe termen lung al...

Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România
Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate
România 23 Aprilie 2025, 21:14

Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate

Programările se fac exclusiv online, iar primele astfel de documente vor intra în posesia titularilor din Capitală începând...

Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate
București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
România 23 Aprilie 2025, 20:52

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată

Administraţia locală, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România au lansat miercuri un apel de idei prin care actualul...

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
România 23 Aprilie 2025, 18:31

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti

Înţelegerea, semnată în noiembrie anul trecut de guvernele de la Bucureşti si Chişinău, se va aplica timp de un an de la...

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
România 23 Aprilie 2025, 18:26

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie

Anchetatorii au descoperit peste o sută de lucrări identice, cei şase fiind acuzaţi că au primit bani pentru a-i ajuta pe...

Doi foşti inspectori şcolari şi patru profesori din Mehedinţi acuzați de corupţie
Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
România 23 Aprilie 2025, 16:21

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026

Pensia de serviciu va fi calculată în cuantum de 80% din media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor...

Magistrații ar urma să se pensioneze la vârsta de 65 de ani începând cu 1 ianuarie 2026
Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana
România 23 Aprilie 2025, 16:10

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri, avertizări Cod galben de inundaţii, ce vizează...

Cod galben de inundaţii până miercuri noaptea privind mai multe râuri din Transilvania şi Crişana
Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii
România 23 Aprilie 2025, 15:26

Educatoare din Capitală trimisă în judecată pentru acte de violenţă faţă de copii

Ea este acuzată că în perioada ianuarie-martie, în timpul serviciului, ar fi lovit, tras sau împins şase copii, cauzându-le...