Avertizare de călătorie în Franţa
Ministerul de Externe informează cetăţenii români care se află sau vor să călătorească în Franţa că, până mâine, ţara va fi afectată de un nou episod de furtună, numit Leon.
Articol de Radiojurnal, 01 Martie 2020, 19:04
Ministerul de Externe informează cetăţenii români care se află sau vor să călătorească în Franţa că, până mâine, ţara va fi afectată de un nou episod de furtună, numit Leon.
Potrivit unui comunicat, 15 departamente din vestul până în estul Franţei sunt avertizate cu cod portocaliu de vânt, în rafale cu viteze de până 100-120 km/h, însoţite de ploi puternice.
Românii aflaţi în dificultate pot solicita asistenţă la Ambasada României la Paris, dar şi la consulatele generale de la Marsilia, Lyon sau Strasbourg.
Totodată, Ministerul de Externe recomandă cetăţenilor consultarea paginilor sale de Internet şi a aplicaţiei "Călătoreşte în siguranţă", pentru informaţii şi sfaturi.