Averse, vijelii puternice şi descărcări electrice, ieri seară, în mai multe zone
Populaţia a primit mesaje RO-Alert să nu iasă din case din cauza averselor, vijeliei puternice şi a descărcărilor electrice.
Articol de Radio România Actualităţi, 14 Iunie 2024, 07:30
La Cluj Napoca, o ploaie torenţială a făcut ravagii, mai multe subsoluri au fost inundate, iar maşinile au fost acoperite de ape. O bucată din tavanul unui centru comercial s-a prăbuşit din cauza infiltraţiilor.
La Bucureşti, a fost Cod roşu şi a căzut grindină de dimensiuni medii. Populaţia a primit mesaje RO-Alert să nu iasă din case din cauza averselor, vijeliei puternice şi a descărcărilor electrice. Echipajele ISU au intervenit pentru înlăturarea copacilor de pe carosabil şi evacuarea apei.
Vremea severă a afectat şi traficul pe Aeroportul Otopeni, unde mai multe curse au fost redirecţionate spre alte aeroporturi. Cod roşu de furtună a fost emis şi pentru mai multe localităţi din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. În continuare se intervine pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile./editor Florin Lepadatu/