Aşteptări ale românilor din Ucraina de la viitorul preşedinte
Ucraina îşi alege, astăzi, preşedintele în turul decisiv, în care actualul şef al statului, Petro Poroşenko se confruntă cu actorul de comedie, Volodimir Zelenski.
Articol de Radiojurnal, 21 Aprilie 2019, 09:29
Ucraina îşi alege, astăzi, preşedintele în turul decisiv, în care actualul şef al statului, Petro Poroşenko se confruntă cu actorul de comedie, Volodimir Zelenski, favorit al sondajelor şi câştigător detaşat al primului tur. Aproape 30 de milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne.
Comunitatea românească din regiunea Cernăuţi speră ca vitorul preşedinte să rezolve o parte din problemele minorităţilor, după cum transmite Mihaela Buculei.
Reporter: După primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 31 martie, când în buletinele de vot se aflau înscrise 39 de nume, astăzi populaţia din Ucraina are de ales între două persoane clasate pe priemele locuri: Petro Poroşenko şi Volodimir Zelenski.
Reacţia comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi nu a întârziat să apară, după ce candidatul pentru postul de preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacţionat la rândul său la apelul semnat de Uniunea Interregională "omunitatea Românească din Ucraina" privind necesitatea soluţionării problemelor românilor din Ucraina prin respectarea drepturilor minorităţilor româneşti consfinţite de Constituţie şi dreptul internaţional.
Preşedintele în exerciţiu, Petro Poroşenko nu a reacţionat la apelul semnat de Uniunea Interregională, care a înaintat unele cerinţe către ambii candidaţi la preşedinţie. În acelaşi timp, cu scopul de a continua dialogul, echipa lui Zelenski propune să fie discutate posibilele căi de soluţionare a problemelor stringente ale românilor din Ucraina după alegerile prezidenţiale.
De cealaltă parte, cetăţenii ucraineni au informat pe reţelele de socializare că au primit apeluri cu vocea înregistrată a preşedintelui Poroşenko, ce îndemna oamenii să voteze pentru democraţie, grivna stabilă şi pentru calea către Uniunea Europeană şi NATO.
Actorul de comedie Volodimir Zelenski, favoritul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, a transmis populaţiei că se pronunţă împotriva unei intervenţii militare, menite să ducă la eliberarea zonelor aflate sub controlul reberilor din Donbas.
Alegătorii din Transcarpatia de etnie română sunt și ei încrezători în viitorul preşdinte al Ucrainei pe care îl aleg astăzi, cu speranţa că în şcolile româneşti se va reveni la vechea Lege a învăţământului cu păstrarea identităţii minorităţilor. Adrian Marchiş relatează.
Reporter: În regiunea Transcarpatia şi în toată Ucraina, la această oră, s-au deschis secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale în care favorit este actorul Volodimir Zelenski, la mare distanţă în sondaje faţă de contracandidatul său Petro Poroşenko, preşedintele în exerciţiu.
În general, cetăţenii din Ucraina vor o schimbare, un preşedinte cu viziuni noi democratice, care să elimine corupţia în principal, să aducă modificări în Constituţie şi legi noi în justiţie şi în alte domenii. Românii de peste Tisa aşteaptă de la noul preşedinte revenirea la vechea Lege a educaţiei, în condiţiile în care noua lege limitează dreptul de a învăţa în limba maternă. În primul tur, în Transcarpatia, prezenţa la vot a fost de 47%, cu 16 procente mai puţin decât media pe ţară. Secţiile de votare în Ucraina se închid la ora 20:00.