Astăzi la 11.30, vine la radio Mircea Crisbășanu, specialist în cicloturism, ecoturism și turism cultural
Astăzi la 11.30, vine la radio Mircea Crisbășanu, specialist în cicloturism, ecoturism și turism cultural, un om pasionat de călătorii în natură și îndrăgostit de România autentică pe care își dorește să o descoperim cu toții.
Articol de Florin Lepădatu, 22 Iunie 2023, 08:11
Astăzi la 11.30, vine la radio Mircea Crisbășanu, specialist în cicloturism, ecoturism și turism cultural, un om pasionat de călătorii în natură și îndrăgostit de România autentică pe care își dorește să o descoperim cu toții. Duminică, Mircea și prietenii săi inaugurează Via Soarelui - un traseu prin locuri pitorești cu povești spuse de localnici primitori, gogoși aburinde, tradiții frumoase și podgorii generoase. Este un proiect născut din pasiunea lui pentru Dealu Mare, pentru mersul cu bicicleta printre dealurile pline de vii, pentru oamenii fabuloși ai locului. Pe Mircea mereu îl găsești fie într-o acțiune de voluntariat care are alături comunitatea, fie în curtea unor mici producători promovându-le produsele, într-o tură pe bicicleta sau gândind proiecte cu suflet și cu respect pentru patrimoniul local. E un om al acțiunii și cred că avem nevoie de cât mai mulți oameni ca el în țara asta. Mircea Crisbășanu, schimbător de lume, în direct de la 11.30 și pe Facebook România Actualități.