Argeș: Incendiul de lângă Cetățeni, provocat cel mai probabil de o neglijență umană
ISU Argeș: Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare.
Articol de Radiojurnal, 20 Aprilie 2025, 17:10
Pompierii continuă pentru a treia zi la rând intervenția la incendiul de vegetație izbucnit vineri într-o zonă greu accesibilă din județul Argeș, în apropierea localității Cetățeni.
Încă de dimineață a fost mobilizat din nou un efectiv numeros de angajați de la ISU și toate ocoalele silvice din zonă, dar și mulți localnici.
O componentă importantă este participarea aparatelor de zbor de la Inspectoratul General de Aviație - a precizat șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, colonel Nicolae-Alin Berevoescu.
Nicolae-Alin Berevoescu: Am abordat cu resursa aviatică încă din primele momente al incendiului, întrucât s-a văzut destul de repede că nu se poate urca cu piciorul în zonele afectate, mai ales că în acest areal se află și Mănăstirea Cetățuia, și focul în prima zi, fiind un vânt și deosebit de puternic, exista riscul să se extindă către aceasta. Din fericire, s-a reușit limitarea propagării. Suprafața afectată este undeva la 30 de hectare. În acest moment avem mai multe ipoteze în lucru pe care le vom verifica și vom vedea cu exactitate de la ce anume a pornit incendiul. Cert este că, din punct de vedere al condițiilor meteo sau al cauzelor naturale, este destul de puțin probabil, având în vedere locul de izbucnire și momentul izbucnirii acesteia, cel mai probabil o neglijență umană. Colegii de la Inspectoratul de Poliție Județean vor face verificările necesare pentru a vedea de la ce anume a pornit incendiul.
FOTO: IGSU.