Aproape 2.000 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei
Ei vor călători în principal cu trenul în perioada martie 2024 - mai 2025 pentru a afla lucruri noi despre istoria și patrimoniul cultural al Europei și a cunoaște oameni de pe întreg cuprinsul continentului.

Articol de Radiojurnal, 10 Ianuarie 2024, 08:33
Aproape 2.000 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei, ca parte a inițiativei DiscoverEU, program finanțat prin Erasmus+.
Cei ale căror cereri au fost aprobate au primit marţi notificarea în acest sens.
Ei vor călători în principal cu trenul în perioada martie 2024 - mai 2025 pentru a afla lucruri noi despre istoria și patrimoniul cultural al Europei și a cunoaște oameni de pe întreg cuprinsul continentului.
Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie, precizează Reprezentanța Comisiei Europene în România.