Aproape 100.000 de turişti în staţiunile din România, de 1 Mai
În minivacanța de 1 Mai, peste 40 de mii de turiști au ales turismul rural, în timp ce Delta Dunării a atras cei mai puţini turişti în acest an, aproximativ o mie, potrivit FPT.
Articol de Radiojurnal, 04 Mai 2015, 12:06
Aproape o sută de mii de turişti şi-au petrecut minivacanţa de 1 mai în staţiunile din ţară şi au cheltuit peste 12 milioane de euro.
Potrivit datelor prezentate de Federaţia Patronatelor din Turism (FPT), cei mai mulţi români - peste 40 de mii - au ales turismul rural, în timp ce Delta Dunării a atras cei mai puţini turişti în acest an - aproximativ o mie.
În ceea ce priveşte litoralul, 2015 a adus în minivacanţa de 1 mai 25 de mii de turişti, cei mai mulţi în Mamaia, unde gradul de ocupare a fost de aproape 90%.