Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Apel matinal - Cătălin Raiu, reprezentant pe probleme religioase la OSCE

Apel matinal - Cătălin Raiu, reprezentant pe probleme religioase la OSCE

Articol de Radio România Actualităţi, 21 Aprilie 2020, 09:17

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 aprilie, ora 8:31) - ''Apel matinal'' - Realizator: Daniela Petrican - Poporul român a avut de trecut un test în această perioadă a Sărbătorilor Pascale în izolare, acela al acceptării și al conștientizării faptului că esența credinței nu stă în a merge uneori mecanic la biserică în noaptea Învierii, ci a înțelege cu adevărat ce este benefic pentru familia ta și a celor din jur. Am trecut sau nu acest test - în legătură directă cu noi este Cătălin Raiu, reprezentantul României pe probleme religioase la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Bună dimineața!
Cătălin Raiu: Bună dimineaţa! Hristos a Înviat!
Realizator: Adevărat a înviat! Așadar, am trecut acest test?
Cătălin Raiu: Da, mie mi se pare că a trecut foarte bine acest weekend. Începuse un pic stângaci prin protocolul semnat între MAI şi BOR, care nu reflecta, ca să spun așa, dinamica libertății religioase în țara noastră, dar, ulterior, în noaptea de Înviere cred că oamenii s-au comportat exemplar și mai ales Biserica Ortodoxă, Biserica greco-catolică au arătat că pot să gestioneze această sărbătoare atât în ceea ce privește mesajul credintei, cât şi în planul social și civil. Oamenii s-au comportat foarte bine.
Realizator: Apropo de acest comportament, chiar am văzut la greci, grecii au fost și ei lăudați pentru atitudinea pe care au avut-o în această perioadă, deşi disciplina nu este una din trăsăturile lor definitorii. Da, se poate să facem și acest lucru!
Cătălin Raiu: Se întâmplă, ca în cazul Bisericii Ortodoxe sau în țările în care bisericile ortodoxe sunt dominante, cum spuneți, Grecia, chiar Georgia, să fi fost presiuni destul de mari din partea conducerii bisericilor pentru ca lăcașele de cult să nu fie închise. Totodată, aş vrea să observ că Biserica Ortodoxă Română s-a comportat, ca să zic aşa, cel mai european, cel mai model dintre toate bisericile ortodoxe, a înţeles responsabilitatea care îi revine în această situație și a negociat, a încercat să împingă lucrurile până la punctul în care situația să nu degenereze. Deci, da, până la urmă cred că a ieșit foarte bine, inclusiv în spaiul românesc, cât şi în alte ţări ortodoxe.
Realizator: După toată această perioadă nu putem să nu ne întrebăm, cu ce fel de probleme vom ieși din izolare? Mă gândesc în ultimele zile presa a prezentat cazuri de violență ridicată în unele localități din România, iar în Canada a fost chiar un masacru, cazul bărbatului deghizat în polițist care a omorât 16 oameni.
Cătălin Raiu: Da, sunt probleme inclusiv în ceea ce privește raportarea autorităților față de minorităţi naţionale, sunt, nu doar în România, ci şi în alte ţări, puse o seamă de probleme, inclusiv răspândirea virusului COVID din cauza minorităților naționale./amirea
Cu ce vom rămâne în România în privința religiei, este faptul că vom avea de gestionat o situație care încă nu s-a închis. Relaxarea măsurilor va trebui să fie făcută gradual și oamenii reaceptați în lăcașele de cult, într-un mod gradual. Deci, eu spun că de abia de aici încolo /viza sau prioritatea/ din partea autorităţilor publice va începe să cântărească foarte mult, cum faci această relaxare graduală în privinţa participării oamenilor la slujbe.
Realizator: Şi dacă lăsăm la o parte această latură religioasă, cu ce fel de probleme vom ieşi din izolare?
Cătălin Raiu: Dacă ne referim la credinţă, cred că vom ieşi mai întăriţi, cred că ideea aceasta de capital social, care e o resursă foarte importantă a democraţiilor, care înseamnă ajutorarea celor în nevoi, atenţie la felul în care ei pot fi sprijiniţi, sunt mai crescute inclusiv în ţara noastră. Adică, oarecum aş fi optimist, că după perioada asta noi vom ieşi mai întăriţi ca ţară. Şi probabil va trebui să ieşim mai întăriţi vizavi de exigenţa noastră faţă de autorităţi, care, sigur, trebuie să fie alături şi trebuie să aibă inclusiv imaginaţia sau, dacă vreţi, strategia democratică de a se folosi de această vastă reţea de voluntariat pe care organizaţiile religioase sau organizaţiile minorităţilor naţionale o pun la dispoziţie într-un mod voluntar, într-un mod gratuit.
Realizator: Şi apropo de autorităţi, cum se va schimba relaţia stat-cetăţean? Credeţi că se va schimba?
Cătălin Raiu: Cred că în România nu. În Occident există mai multă încredere în autorităţile de stat, în România, din păcate, nu. Şi asta nu se întâmplă din cauza unor politicieni care, sigur, sunt pasageri în funcţiile pe care le deţin, ci se întâmplă din cauza neîncrederii fundamentale în administraţia publică. E, pe de o parte, o neîncredere moştenită din regimul comunist, pe bună dreptate până la urmă, şi, pe de altă parte, este rezultatul fobiei faţă de stat pe care o practicăm foarte mulţi dintre noi, presa, o parte din partidele politice şi care ne spun în permanenţă că statul este fie rău, fie slab. Deci, aici aş vedea lucrurile.
Realizator: Vă mulţumim pentru timpul acordat. A fost în legătură directă cu noi Cătălin Raiu, reprezentantul României pe probleme religioase la OSCE.

(PH)

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul
România 23 Februarie 2025, 10:40

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul

O turbină de mari dimensiuni este transportată la Termocentrala Mintia.

Un transport agabaritic traversează România. Care este traseul
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo
România 23 Februarie 2025, 10:37

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo

Organizatorii spun că sunt reduceri substanțiale pentru vacanțe tradiționale, sejururi la mare și la munte, în țară și...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, la Romexpo
Cod galben de vreme deosebit de rece
România 23 Februarie 2025, 09:44

Cod galben de vreme deosebit de rece

Vor mai fi câteva seri și dimineți geroase, dar vremea se încălzește treptat de la mijlocul săptămânii viitoare.

Cod galben de vreme deosebit de rece
Ziua Națională a Japoniei, sărbătorită la Muzeul Brukenthal din Sibiu
România 23 Februarie 2025, 09:34

Ziua Națională a Japoniei, sărbătorită la Muzeul Brukenthal din Sibiu

Muzeul Brukenthal din Sibiu vernisează duminică de la ora 16.00, expoziția „Made in Japan. Fascinația stampei din epoca Edo”.

Ziua Națională a Japoniei, sărbătorită la Muzeul Brukenthal din Sibiu
Un periculos traficant francez de droguri, prins de Poliția Română
România 23 Februarie 2025, 08:38

Un periculos traficant francez de droguri, prins de Poliția Română

Ministrul de interne, ministrul justiției, premierul François Bayrou, până la președintele Emmanuel Macron, toți au transmis...

Un periculos traficant francez de droguri, prins de Poliția Română
Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp
România 22 Februarie 2025, 17:38

Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp

Un transportor blindat a doborât un stâlp de curent electric pe şosea.

Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp
Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici
România 22 Februarie 2025, 16:42

Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici

Forțele Aeriene Române transmit că exercițiile vor continua până pe 28 februarie.

Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici
Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”
România 22 Februarie 2025, 16:21

Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”

Manifestația are autorizație până la ora 21:00.

Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”