Anunț al președintelui privind organizarea referendumului pe justiție
Preşedintele Klaus Iohannis se declară decis ”în mare măsură” în ceea ce priveşte organizarea unui referendum pe justiţie.
Articol de Radiojurnal, 19 Martie 2019, 19:10
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în această seară, la o dezbatere din cadrul festivalului One World Romania, că este decis în mare măsură în ce priveşte organizarea unui referendum privind justiţia şi lupta împotriva corupţiei, odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai.
Şeful statului a precizat că de o săptămână echipa de la Cotroceni lucrează intens pe acest subiect, ne-a informat reporterul Radio România Actualităţi, Carmen Gavrilă.