"Antisemitismul în România înainte şi după 7 octombrie 2023"
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a monitorizat manifestările cu privire la antisemitism şi distorsionarea Holocaustului în România în perioada mai 2023 - aprilie 2024.
Articol de Sergiu Şteţ, 30 Iulie 2024, 14:01
Antisemitismul în România a crescut în ultimul an, influențat de evenimente internaționale și naționale, inclusiv atacul Hamas și introducerea disciplinei "Istoria evreilor. Holocaustul" în învățământul liceal, arată un raport al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel".
Institutul "Elie Wiesel" a monitorizat antisemitismul în România între mai 2023 - aprilie 2024. Conform documentului, se observă o creștere a manifestărilor antisemite, inclusiv vandalizare, distribuire de materiale extremiste și narațiuni antisemite în mass-media.
Autoritățile nu tratează sesizările cu prioritate conform Ministerului Public, se amai arată în raport.
Există eforturi de eliminare a denumirilor care glorifică criminali de război și Guvernul a adoptat Strategia națională pentru combaterea antisemitismului pentru 2024-2027.
Cu toate acestea, există un decalaj între intențiile centrale și implementarea locală a politicilor.
Manifestările antisemite din perioada monitorizată includ vandalizare, glorificarea criminalilor de război, comerțul cu simboluri interzise și negare a Holocaustului.
Există politicieni care neagă Holocaustul, instigă la ură și promovează teorii conspiraționiste. Evenimente legionare sunt comemorate, iar mediile online și mass-media diseminează antisemitism și negare a Holocaustului în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.
Rezultatele monitorizării pot fi consultate în raportul publicat aici: https://bit.ly/3WIpYLZ