Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Angajaţii Oltchim au reluat protestele

UPDATE: Victor Ponta i-a solicitat ministrului economiei să ia măsuri pentru ca în cazul unui eşec al actualului proces de privatizare, procedura să poată fi reluată.

Angajaţii Oltchim au reluat protestele
Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Ana-Maria Cîrstea, Râmnicu Vâlcea, 26 Septembrie 2012, 11:10

Guvernul discută în şedinţa săptămânală despre privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

La începutul reuniunii, premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului economiei, Daniel Chiţoiu, să ia măsurile necesare pentru ca în cazul unui eşec al actualului proces de privatizare, procedura să poată fi reluată într-o altă formulă.

"Domnule ministru, înţeleg că vă vedeţi astăzi cu reprezentanţi ai sindicatelor şi conducerea societăţii. Vă rog să asiguraţi până luni ceea ce avem noi de făcut, sigur, iar luni - în funcţie de rezultatul final, se semnează sau nu se semnează contractul - trebuie să prezentaţi luni după-amiază, dacă va fi cazul, strategia noastră pentru administrare specială, plata salariilor şi repornirea activităţii şi tot ceea ce înseamnă pregătirea pentru un nou proces de privatizare, făcut, însă, şi gândit mult mai bine decât a fost gândit cel pe care l-am preluat din mers", a spus premierul.

Între timp, la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea au reînceput protestele.

Angajaţii cer reluarea activităţii combinatului.

Tensiunea în rândul angajaţilor Oltchim este din ce în ce mai mare.

Acest lucru este cauzat şi de faptul că de joi, oamenii nu vor mai avea ce munci întrucât toate lucrările de revizie la instalaţii s-au ncheiat, iar energia electrică a fost sistată în totalitate pe 15 septembrie.

În asemenea condiţii, oamenii se tem tot mai mult pentru locurile de muncă, dar şi pentru drepturile lor salariale.

Trebuie precizat că deocamdată lefurile pe luna august nu pot fi alocate din cauza faptului că toate conturile societăţii sunt blocate.

În acest sens, cnducerea combinatului împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai salariaţilor se vor deplasa miercuri, la Bucureşti, unde în jurul orei 17 au programată o întâlnire cu ministrul economiei.

În cadrul acesteia se va încerca deblocarea conturilor societăţii pentru plata salariilor.

Totodată, discuţiile vor fi purtate în jurul repornirii instalaţiilor cât mai curând, indiferent de ce se va întâmpla în zilele următoare cu privatizarea Oltchim.

Reluarea activităţii la Oltchim, mai importantă decât privatizarea

Conducerea societăţii a precizat , în timpul protestelor salariaţilor, că la ora actuală mai importantă şi decât privatizarea este reluarea activităţii la Oltchim.

Între timp, la Bucureşti avocaţii lui Dan Diaconescu discută cu reprezentanţii guvernului pe marginea contractului de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim.

Dan Diaconescu a trimis deja Oficiului de Privatizare propria variantă de contract, iar părţile ar urma să convină forma finală.

Premierul Victor Ponta s-a arătat din nou sceptic în privinţa încheierii acestui contract.

El a spus că, în cazul în care vânzarea nu se va finaliza, statul va relua procesul de privatizare, tăind între timp şi contractele păguboase pentru combinat.

Premierul acuză o înţelegere între PDL şi Dan Diaconescu
Economie 24 Septembrie 2012, 12:17

Premierul acuză o înţelegere între PDL şi Dan Diaconescu

UPDATE: În replică preşedintele interimar PDL Bucureşti, Adriean Videanu, spune că "eşecul privatizării Oltchim este...

Premierul acuză o înţelegere între PDL şi Dan Diaconescu
Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp
România 22 Februarie 2025, 17:38

Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp

Un transportor blindat a doborât un stâlp de curent electric pe şosea.

Trafic îngreunat pe DN64. Un TAB a intrat într-un stâlp
Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici
România 22 Februarie 2025, 16:42

Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici

Forțele Aeriene Române transmit că exercițiile vor continua până pe 28 februarie.

Jud. Constanța: Aeronave americane, zboruri de antrenament la înălțimi mici
Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”
România 22 Februarie 2025, 16:21

Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”

Manifestația are autorizație până la ora 21:00.

Protest în Piața Victoriei: ”Turul doi înapoi”
MIPE: Fonduri de 1,2 miliarde de euro pentru educație și programul ”Incluziune și demnitate socială”
România 22 Februarie 2025, 15:31

MIPE: Fonduri de 1,2 miliarde de euro pentru educație și programul ”Incluziune și demnitate socială”

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene se vor distribui și vouchere educaționale de câte 500 de lei...

MIPE: Fonduri de 1,2 miliarde de euro pentru educație și programul ”Incluziune și demnitate socială”
Giurgiu: 30 de școli vor beneficia de programul ”masa sănătoasă”
România 22 Februarie 2025, 15:15

Giurgiu: 30 de școli vor beneficia de programul ”masa sănătoasă”

"Programul ar trebui să ajungă în mai multe școli din mediul rural și urban pentru a oferi aceleași condiții pentru toți...

Giurgiu: 30 de școli vor beneficia de programul ”masa sănătoasă”
Jandarmeria Română dezminte acuzațiile privind intimidarea protestatarilor prin legitimare
România 22 Februarie 2025, 13:33

Jandarmeria Română dezminte acuzațiile privind intimidarea protestatarilor prin legitimare

Jandarmeria a transmis că nu legitimează participanții la protest pentru a-i intimida, așa cum s-ar fi relatat pe TikTok.

Jandarmeria Română dezminte acuzațiile privind intimidarea protestatarilor prin legitimare
București: Un nou protest faţă de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale
România 22 Februarie 2025, 13:23

București: Un nou protest faţă de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale

Susținători ai fostului candidat Călin Georgescu și alți manifestanți mobilizați de AUR au venit în Piața Constituției.

București: Un nou protest faţă de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale