Angajaţii din sistemul penitenciar vor salarii mai mari
Liderul Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, a anunţat că săptămâna viitoare angajaţii din penitenciare vor să protesta în stradă.
08 August 2017, 12:38
Angajaţii din sistemul penitenciar vor salarii mai mari şi refuză să mai facă ore suplimentare, dacă acestea nu vor fi compensate sau recuperate. Sunt principalele revendicări ale sindicaliştilor din penitenciare, care au discutat dimineaţă cu ministrul justiţiei, Tudorel Toader.
"Neîdeplinirea obligaţiilor guvernului referitoare la deficitul major de personal; condiţiile de muncă din penitenciare sunt la fel de improprii pe cât cele de detenţie. Am tot solicitat un cadru de protecţie pentru personalul din penitenciare. Sunt opt mii de funcţii care nu sunt ocupate, avem doar 61% din personalul necesar", susţine oreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu.
Liderul de sindicat a mai precizat că săptămâna viitoare angajaţii din penitenciare vor să protesteze în stradă din cauza condiţiilor improprii de muncă.