Angajaţii de la penitenciare ameninţă cu greva generală
Sindicaliştii din penitenciare, ofiţeri, agenţi şi personal civil sunt nemulţumiţi de scăderea salariilor şi de modificările avute în vedere în sistemul public de pensii.
Articol de Daniela Vasilescu, 26 Octombrie 2010, 13:47
Sindicaliştii din penitenciare, ofiţeri, agenţi şi personal civil ameninţă cu declanşarea unei greve generale.
Nemulţumirile sunt legate de scăderea salariilor, de modificările avute în vedere în sistemul public de pensii, sindicaliştii acuzând şi ineficienţa măsurilor de stimulare economică.
Reprezentanţii sindicatului naţional al lucrătorilor din penitenciare au anunţat că strâng semnături pentru declanşarea grevei generale. De asemenea, împreună cu agenţii de poliţie, ei vor participa la mitingul de miercuri.
Pe termen nelimitat, ambele categorii spun că vor purta banderole negre pe braţ. Ei se plâng de diminuarea normei de hrană, a dreptului la echipament şi la asistenţă medicală.
"Am ales să ne executăm misiunile cu maximă seriozitate şi ne asumăm misiunea de siguranţă naţională într-o proporţie de 100%. În perioada aceasta se semnează tabelele de grevă în sistemul penitenciar.
"Procedura a început de trei zile; suntem foarte decişi să ne continuăm acţiunile, apelând la absolut toate metodele pe care legea ni le pune la dispoziţie", a declarat liderul sindical Ştefan Teoroc.
El s-a plâns de personalul insuficient şi a adăugat că, de anul viitor, penitenciarele vor fi pline, în urma unei decizii europene privind întoarcerea infractorilor în ţările de origine.
La sfârşitul săptămânii trecute, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla, spunea că problemele sindicaliştilor sunt cunoscute şi se încearcă găsirea unei soluţii.