Angajările în sistemul de stat se pot face în perioada următoare în funcție de nevoile ministerelor prin memorandum
Angajările în sistemul de stat se pot face în perioada următoare în funcție de nevoile ministerelor prin memorandum, în care fiecare instituție își va justifica solicitarea, anunță premierul Nicolae Ciucă.
Articol de Gabriel Sava, 10 Aprilie 2023, 19:42
Angajările în sistemul de stat se pot face în perioada următoare în funcție de nevoile ministerelor prin memorandum, în care fiecare instituție își va justifica solicitarea, anunță premierul Nicolae Ciucă.
Aflat astăzi la Focșani, el a declarat că în acest moment guvernul discută orice opțiune pentru chibzuirea bugetului, mai puțin tăieri de salarii sau renunțarea la investiții.
Nicolae Ciucă: A fost o măsură prin care am stopat angajările la nivelul fiecărei instituții, lăsând totuși posibilitatea ca, în funcție de nevoi, prin memorandum, pentru că așa s-au angajat acele funcții, să crească angajările în anumite ministere. Dacă în urma analizei de acum pe care o vom face la Guvern vom ajunge la concluzia că este necesară o astfel de măsură, o discutăm în coaliție și o asumăm.