Alegeri locale 2016 - judeţul Constanţa
Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, în judeţul Constanţa, 295 de persoane candidează pentru o funcţie de primar în municipii, oraşe ori comune.
05 Iunie 2016, 10:04
In toate sectiile de votare din judeţul Constanţa, procesul electoral se desfasoara in conditii normale.
Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, în judeţul Constanţa, 295 de persoane candidează pentru o funcţie de primar în municipii, oraşe ori comune.
Concurenţa cea mare este în municipiul Constanţa, acolo unde 12 candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul de primar.
În ordinea numărului de candidaţi, municipiul Constanţa este urmat de Năvodari, cu opt aspiranţi, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, cu câte şapte, Băneasa, Eforie, Negru Vodă şi Ovidiu, cu câte şase candidaţi.
Pentru Consiliul Judeţean Constanţa sunt inscrisi in cursa 455 de candidaţi, de la toate formaţiunile politice, în timp ce pentru Consiliile Locale comunale, orăşeneşti ori municipale sunt inscrise 5.375 de persoane.