Acţiune pentru combaterea consumului de droguri
Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au acţionat pentru combaterea traficului cu droguri şi substanţe psihotrope pe raza municipiului Constanţa.
28 Decembrie 2011, 15:28
Magazinele de vise din nou în atenţia oamenilor legii.
Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au acţionat pentru combaterea traficului cu droguri şi substanţe psihotrope pe raza municipiului Constanţa.
Cu aceasta ocazie ei au prins în flagrant un tânăr de de 24 ani, din Schitu - Costineşti, administrator al unei societăţi, în timp ce comercializă prin magazinul societăţii din Constanţa, strada dr. Gh. Marcovici, 700 plicuri cu produse susceptibile de efecte psihoactive, interzise prin Legea nr.194/2011.
Faţă de acesta s-a dispus întocmirea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive, faptă pedepsită cu detenţie între 2 şi 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Cercetările sunt continuate de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu poliţiştii antidrog, pentru stabilirea sursei substanţelor şi identificării tuturor persoanelor implicate.