A început a doua sesiune a bacalaureatului
Absolvenţii de liceu au susţinut, astăzi, prima probă a sesiunii de toamnă a bacalaureatului, examenul scris la limba şi literatura română.
Articol de Radiojurnal, 21 August 2017, 13:36
Absolvenţii de liceu au susţinut, astăzi, prima probă a sesiunii de toamnă a bacalaureatului, examenul scris la limba şi literatura română. Acesta a început la ora 9:00 şi a durat trei ore.
Mâine se va desfăşura proba la limba maternă, iar de vineri examenele orale.
Primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie, când pot fi depuse şi contestaţiile, iar notele finale pe 6 septembrie.