Ascultă Radio România Actualitaţi Live

A fost stabilit un cadrul legal pentru prevenirea şi controlul pestei porcine africane

Deputaţii au adoptat un proiect de lege care stabileşte cadrul legal de prevenirea şi control a pestei porcine africane. Actul normativ a fost iniţiat de UDMR şi este cunoscut ca Legea porcului. Sunt instituite reguli şi pentru micile gospodării în cazul cărora nu mai există un număr limită de capete ce pot fi crescute.

A fost stabilit un cadrul legal pentru prevenirea şi controlul pestei porcine africane
Foto: Arhivă/ RRA

19 Aprilie 2023, 19:17

Crescătorii vor avea obligația de a solicita înregistrarea exploatației în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și să achiziționeze sau vândă porcine vii numai dacă sunt însoțite de documentele legale. Față de forma adoptată în Senat, au fost eliminate o serie de cerințe, între care hrănirea porcilor cu resturi alimentare, limitarea la cinci capete în cazul gospodăriilor țărănești și amenajarea unui vestiar în exteriorul adăpostului.

Legea instituie, totodată, reguli noi pentru administratorii fondurilor de vânătoare, între care împrejmuirea exploatației, pentru a împiedica mișcarea mistreţilor în afara acesteia și amenajarea de mijloace de dezinfecție pe toată durata confirmării oficiale a prezenței unei boli contagioase a porcinelor. Deputatul USR Radu Miruță a criticat actul normativ, susținând că interzice reproducerea porcilor în propria gospodărie.

Radu Miruță: Transformați prin lege în contravenient orice om cinstit. Să modernizați nu înseamnă să călcați în picioare tradiții.
Reporter: Replica a venit din partea deputatului UDMR Magyar Loránd.
Magyar Loránd: Prin această lege, noi nu interzicem reproducția porcilor. Haideți să citiți ce este reglementat prin această lege. Veniți aici la microfon și ziceţi neadevăruri.

Reporter: Actul normativ urmează să fie transmis președintelui pentru promulgare.

Etichete : pesta porcina cadrul legal
Crește riscul de inundații pe Prut
România 20 Aprilie 2025, 17:07

Crește riscul de inundații pe Prut

Hidrologii au emis o avertizare cod galben în acest sens, valabilă de la ora 23:00 până marți, la ora 9:00.

Crește riscul de inundații pe Prut
Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
România 20 Aprilie 2025, 16:08

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni

Localnicii și turiștii au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT.

Alertă de urs pe o stradă din Bușteni
Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
România 20 Aprilie 2025, 14:46

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat

Ministrul mediului i-a avertizat însă pe oameni și cu privire la eventualii intermediari.

Ghidul de finanțare în cadrul programului "Rabla pentru tractoare", publicat
Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
România 20 Aprilie 2025, 14:45

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieri au depistat în trafic aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor...

Peste 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore
Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
România 20 Aprilie 2025, 13:14

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști

La Băile Herculane au venit să petreacă sărbătorile pascale chiar și români din afara țării.

Stațiunea Băile Herculane, aproape plină de turiștii veniți de sărbătorile de Paști
Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
România 20 Aprilie 2025, 13:08

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată

Creștinii sărbătoresc duminică Învierea Domnului.

Învierea Domnului, sărbătoare marcată anul acesta de toate confesiunile la aceeași dată
Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
România 20 Aprilie 2025, 10:39

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport

Proiectul de OUG lansat de Ministerul de Finanțe prevede amânarea amenzilor aplicate transportatorilor până la sfârșitul anului.

Posibilă suspendare a amenzilor în sistemul RO e-Transport
Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor de Paște
România 20 Aprilie 2025, 09:30

Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor de Paște

Medicii ne recomandă să avem o alimentație echilibrată în perioada sărbătorilor pascale și să nu abuzăm de carnea de miel.

Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor de Paște