A fost înregistrat cel de-al 13-lea deces al unei persoane infectate
În România a fost înregistrat cel de-al 13-lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.

Articol de Florin Lepădatu, 25 Martie 2020, 10:05
Miercuri dimineață a fost înregistrat cel de-al 13-lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.
Este vorba despre o femeie din județul Caraș-Severin, în vârstă de 72 de ani, transferată marţi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara de la Spitalul Județean de Urgență Reșița.
Pacienta nu avea istoric de călătorie și nici nu a fost identificat un contact pozitiv, relatează Rador.