Ascultă Radio România Actualitaţi Live

A douăsprezecea zi de impas politic în USL

Copreşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au admis recent că impasul s-a transformat în criză politică, dar au precizat că niciunul nu se arată dispus să cedeze.

Klaus Iohannis.

Articol de Cătălin Purcaru, 18 Februarie 2014, 19:08

Este cea de-a douăsprezecea zi în care PSD şi PNL nu ajung la un acord.

Copreşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au admis recent că impasul s-a transformat în criză politică, dar au precizat că niciunul nu se arată dispus să cedeze.

Blocajul politic din USL vine în urma propunerii PNL ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, să ocupe funcţiile de vicepremier şi ministru de interne.

Acest lucru implică o modificare a structurii executivului, fiind necesar un nou vot în parlament; şi asta, pentru că în prezent funcţia de vicepremier este la pachet cu cea de ministru de finanţe.

Două variante sunt luate în calcul, susţine premierul Victor Ponta: fie se păstrează actuala structură a guvernului, fie se solicită parlamentului un vot pentru o nouă formulă, care presupune un vicepremier în plus pentru Partidul Conservator.

PNL rămâne ferm pe poziţie şi nu renunţă la varianta propusă iniţial


Liderul liberal, Crin Antonescu, afirmă că nu se doreşte ieşirea de la guvernare, dar nici nu se acceptă rămânerea în orice condiţii

"Nu putem să acceptăm condiţionarea venirii în parlament de inventarea unui post de vicepremier pentru un anumit partid. Domnul prim-ministru trebuie să decidă. Dacă vrea în continuare guvern USL, guvern cu liberalii, facem modificările în parlament care se cuvin, şi le facem mai repede, pentru că nu are rost să prelungim aceste lucruri" spune Crin Antonescu.

Liderul conservatorilor, Daniel Constantin, spune că partidul său a făcut destule concesii partenerilor din alianţă.

El precizează că primarul Sibiului poate să fie ministru de interne, urmând să preia funcţia de vicepremier atunci când se va ajunge la un consens în USL pe tema restructurării executivului.

"Eu cred că domnul Iohannis poate fi un ministru de interne foarte bun, trebuie să intre în guvern. În momentul în care se va ajunge la un acord, va deveni şi viceprim-ministru; oricum, nu cred că trebuie să ne cramponăm acum: ori viceprim-ministru, ori deloc. Eu nu m-am cramponat de lucrul acesta, am renunţat imediat pentru a merge mai departe cu structura guvernamentală" afirmă Daniel Constantin.

Premierul Victor Ponta a afirmat că, în varianta în care liberalii nu acceptă formula de restructurare propusă, Klaus Iohannis poate fi nominalizat de PNL fie pentru funcţia de ministru de interne, fie pentru portofoliul finanţelor concomitent cu postul de vicepremier.

Şeful executivului preciza că va trimite preşedintelui României propunerile PNL pentru cele patru ministere imediat ce le va primi de la liberali.

România 19 Mai 2025, 20:51

Discuție între președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar, Ilie Bolojan

Nicușor Dan a menționat de mai multe ori că își dorește un guvern format din toate cele patru partide pro-europene.

Discuție între președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar, Ilie Bolojan
România 19 Mai 2025, 18:41

Coducerea PSD discută strategia partidului în perioada următoare

Variantele luate în calcul sunt fie intrarea la guvernare alături de forțele pro-europene, fie susținerea în parlament a unui...

Coducerea PSD discută strategia partidului în perioada următoare
România 19 Mai 2025, 18:27

Până miercuri, Iașiul este "capitala ornitologiei eurasiatice"

Iașiul găzduiește, în premieră pentru România, al VIII-lea Congres Internațional de Ornitologie Eurasiatică – IEOC 2025...

Până miercuri, Iașiul este "capitala ornitologiei eurasiatice"
România 19 Mai 2025, 18:23

Comportament online inadecvat și retorică defăimătoare observate de OSCE la alegerile din România

Coordonatorul special al Adunării Parlamentare a OSCE a afirmat pe de altă parte că alegerile au fost bine organizate, deși...

Comportament online inadecvat și retorică defăimătoare observate de OSCE la alegerile din România
România 19 Mai 2025, 16:37

Raportul observării scrutinului prezidențial de către Coaliția Vot Corect

Cel puțin două cazuri de cumpărare de voturi au fost confirmate direct unui observator Vot Corect de alegătorii implicați în...

Raportul observării scrutinului prezidențial de către Coaliția Vot Corect
România 19 Mai 2025, 16:30

România va rămâne un aliat ferm în cadrul Alianței Nord-Atlantice

România se bazează pe NATO pentru a garanta securitatea de neclintit a țării, a declarat președintele ales, Nicușor Dan.

România va rămâne un aliat ferm în cadrul Alianței Nord-Atlantice
România 19 Mai 2025, 15:30

Centralizarea datelor din toate secțiile de votare a fost finalizată

Nicușor Daniel Dan a obținut 6.168.642 de voturi valabil exprimate. George Nicolae Simion a obținut 5.339.053 de voturi...

Centralizarea datelor din toate secțiile de votare a fost finalizată
România 19 Mai 2025, 14:55

Medicii de familie și-ar dori reducerea birocrației

Este Ziua Internaţională a Medicilor de Familie, o iniţiativă menită să sublinieze rolul esenţial pe care îl are această...

Medicii de familie și-ar dori reducerea birocrației