90.476 de doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore
90.476 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore.
Articol de Florin Lepădatu, 19 Noiembrie 2021, 17:49
90.476 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 24.630 reprezintă prima doză, 37.827 - doza a doua şi 28.019 - doza a treia, a informat, vineri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit Comitetului, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 14.250.518 de doze de vaccin pentru 7.582.937 de persoane, dintre care 7.118.016 au primit schema completă şi 1.300.396 s-au imunizat cu doza a treia.