Ascultă Radio România Actualitaţi Live

78 de ani de existenţă a Protecţiei Civile din România

Protecţia Civilă din România a luat naştere în anul 1933 printr-un Înalt Decret Regal ce aproba Regulamentul Apărării Pasive. Acesta a creat condiţiile de înfiinţare a primelor structuri cu atribuţii de apărare civilă.

78 de ani de existenţă a Protecţiei Civile din România
Ziua Protecţiei Civile din România organizată la inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Vasile Goldiş" din judeţul Arad. Foto: Agerpres.

Articol de Daniela Vasilescu, 28 Februarie 2011, 16:35

Luni s-au împlinit 78 de ani de existenţă a Protecţiei Civile din România.

Această structură a fost înfiinţată în anul 1933, printr-un Înalt Decret Regal semnat de Regele Carol al II lea, prin care s-a aprobat "Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene", document prin care Apărarea Civilă din România a devenit o armă de sine stătătoare.

Structurile de protecţie civilă şi-au dezvoltat activitatea şi s-au adaptat în funcţie de evenimentele care au apărut şi de riscurile la care am fost supuşi ca teritoriu naţional, cum ar fi cutremurele, incendiile sau inundaţiile.

Această structură s-a dezvoltat încontinuu, iar din anul 2004, în urma unificării cu structurile de pompieri, a apărut Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, structură care are în monitorizare şi gestionare toate riscurile şi funcţionează la nivelul întregii ţări.

Pentru asigurarea protecţiei populaţiei, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară şi activităţi de educare a oamenilor.

Campanie de informare pentru protecţia populaţiei

Cu ocazia aniversării a 78 de ani de existenţă a protecţiei civile în România, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat campania de informare pentru protecţia populaţiei şi bunurilor materiale contra inundaţiilor.

Acesta este al treilea proiect al inspectoratului, după cele de informare despre incendii şi cutremure.

În acest sens, au fost editate trei broşuri informative despre prevenţie, comportamentul în timpul inundaţiilor şi modul de acţiune după inundaţii.

Acestea vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, autorităţilor locale şi unităţilor de învăţământ, grupul ţintă fiind copiii cu vârste între 7 şi 14 ani.

Prin această campanie autorităţile urmăresc conştientizarea populaţiei şi schimbarea mentalităţilor asupra a ceea ce trebuie salvat, în primul rând vieţile omeneşti, lăsând bunurile materiale în seama celor pregătiţi în mod special în acest sens.

Pompierii bistriţeni au încins centrul oraşului
România 12 Septembrie 2010, 14:42

Pompierii bistriţeni au încins centrul oraşului

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a organizat, pe pietonalul din centrul oraşului o serie de...

Pompierii bistriţeni au încins centrul oraşului
Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău
România 04 Martie 2025, 14:50

Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău

Se estimează că lucrările vor dura opt luni.

Restricții de circulație în zona barajului Siriu, județul Buzău
Angajați ai Şantierului Naval Damen din Mangalia vor protesta pe 7 martie la București
România 04 Martie 2025, 14:41

Angajați ai Şantierului Naval Damen din Mangalia vor protesta pe 7 martie la București

Ei vor protesta în faţa Ambasadei Olandei şi la sediul administratorului judiciar din București.

Angajați ai Şantierului Naval Damen din Mangalia vor protesta pe 7 martie la București
Senat: Dezbatere cu tema "Droguri. Toleranţă zero" - LIVE VIDEO
România 04 Martie 2025, 13:59

Senat: Dezbatere cu tema "Droguri. Toleranţă zero" - LIVE VIDEO

La reuniune participă, printre alţii, iniţiatorii propunerii legislative care prevede că un şofer comite o infracţiune dacă...

Senat: Dezbatere cu tema "Droguri. Toleranţă zero" - LIVE VIDEO
Un nou protest pentru protejarea zonei retrocedate din parcul IOR din capitală
România 04 Martie 2025, 13:25

Un nou protest pentru protejarea zonei retrocedate din parcul IOR din capitală

Grupul de Iniţiativă Civică "Aici a fost o pădure, aici ar putea fi o pădure" a organizat un protest în faţa Ministerului...

Un nou protest pentru protejarea zonei retrocedate din parcul IOR din capitală
Mai mult de jumătate din asistenţii maternali din România nu au finalizat liceul
România 04 Martie 2025, 13:21

Mai mult de jumătate din asistenţii maternali din România nu au finalizat liceul

La cererea lor, în Bistriţa-Năsăud se înfiinţează din toamnă două clase de seral în licee de la ţară.

Mai mult de jumătate din asistenţii maternali din România nu au finalizat liceul
Ministrul finanţelor despre contextul aprobării şi reglementările taxei pe stâlp
România 04 Martie 2025, 13:17

Ministrul finanţelor despre contextul aprobării şi reglementările taxei pe stâlp

Tanczos Barna: O solicitare cu privire la baza de calcul, unde propunerea mediului de afaceri este ca această taxă să se...

Ministrul finanţelor despre contextul aprobării şi reglementările taxei pe stâlp
A fost semnat contractul pentru pachetul al doilea de lucrări la Spitalul Regional de Urgență Craiova
România 04 Martie 2025, 13:14

A fost semnat contractul pentru pachetul al doilea de lucrări la Spitalul Regional de Urgență Craiova

Lucrările, în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, vor fi realizate de un consorțiu de patru firme românești.

A fost semnat contractul pentru pachetul al doilea de lucrări la Spitalul Regional de Urgență Craiova