3.006 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.006 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Articol de Petruţ Hîrţescu, 21 Aprilie 2021, 13:44
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.006 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 20.04.2021 (10:00) – 21.04.2021 (10:00) au fost raportate 175 de decese (86 bărbați și 89 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 52 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 55 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.
160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.561. Dintre acestea, 1.436 sunt internate la ATI.
(PH)