Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Prețuri ca în Occident, salarii ca în România. „Oare suntem cetăţeni de rangul doi?”

"Apel matinal" - Invitat: preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons, Sorin Mierlea.

Prețuri ca în Occident, salarii ca în România. „Oare suntem cetăţeni de rangul doi?”
Foto: Arhivă/ RRA/ Ionuț Iamandi

Articol de Daniela Petrican, Cătălin Cîrnu, 09 Februarie 2024, 09:30

Cătălin Cîrnu: V-aţi întrebat vreodată de ce preţurile la numeroase produse de la noi, inclusiv alimentare, în supermarket, sunt mai mari decât cele ale produselor similare vândute de aceleaşi lanţuri de magazine în alte state din vestul Europei? Este un fapt remarcat inclusiv de turiştii români şi străini, chiar dacă veniturile din România sunt net inferioare celor din statele vestice. Şi cred că la începutul săptămânii făceam aceeaşi constatare...
Daniela Petrican: Ai remarcat şi tu în Polonia acelaşi lucru.
Cătălin Cîrnu: Din Polonia, unde preţul pachetului de unt este undeva la cinci lei, şi nu e singurul mai ieftin decât la noi.
Daniela Petrican: Asta în condiţiile în care indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în ianuarie la cel mai redus nivel din ultimii aproape trei ani, în urma declinului cotaţiilor la cereale şi carne, aşa cum a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Încercăm să aflăm explicaţia acestui fenomen în continuare de la invitatul "Apelului matinal", Sorin Mierlea, preşedinte Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons. Bună dimineaţa!
Sorin Mierlea: Bună dimineaţa!
Daniela Petrican: Să fie doar rata inflaţiei explicaţia acestei situaţii?
Sorin Mierlea: Cred că explicaţia este mult mai simplă, este fiindcă se poate. Şi, dacă ne uităm la preţuri, ceea ce spunea colegul dumneavoastră, faptul că în România preţul la aceleaşi produse, din acelaşi brand, din aceeaşi gamă, de cele mai multe ori sunt chiar mai scumpe în România decât în ţara de origine - şi nu discutăm doar de Polonia, discutăm de vestul Uniunii Europene, în Franţa, în Germania, unde salariile, şi calitatea vieţii, şi standardul este mult mai ridicat - problema nu este doar la preţuri. Problema este că avem şi acel dublu standard; acelaşi produs de la aceeaşi firmă este şi mai slab calitativ. Aşa că, dacă ne-am uita şi pe etichetă, am vedea că substanţa activă sau produsele respective în România au mai mulţi aditivi, mai mulţi coloranţi, au mai puţin fruct, sau au mai puţin lapte, sau au mai puţină carne, sau mai puţină cacao. Aşa că, dacă ne-am uita la aceste lucruri, ne-am da seama, cu ghilimelele de rigoare, oare suntem cetăţeni de rangul doi? Această problemă se dezbate de câţiva ani buni la nivelul Uniunii Europene şi, din păcate, politicienii români nu au reuşit să tranşeze acest lucru, cu toate că, când a fost preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi România a fost preşedinte, s-a trecut acest dosar, dar nu s-a mai implementat. Problema aceasta a dublului standard cred că ar trebui să fie reluată, mai ales acum, în prefaţa faptului că vin alegerile europarlamentare. Dar ceea ce cred că este cel mai important este faptul că avem produse nu numai mai slabe calitativ, nu numai mai scumpe, ci de cele mai multe ori chiar identificate ca şi produse periculoase pentru sănătate şi pentru integritatea corporală ca şi produse în sistemele de alertă ale Uniunii Europene şi care se mai află încă pe rafturile din România, delistate din alte ţări şi ajunse prin România. Pentru acest lucru, InfoCons a lansat în cadrul aplicaţiei gratuite de Protecţia Consumatorilor InfoCons o sesiune de alertă unde vedem efectiv şi fotografia produsului, vedem acolo produse care sunt de la cosmetice până la alimente, de la gadget-uri până la îmbrăcăminte, de la tot felul de bijuterii până la jucării; şi, dacă ne uităm, ne împăimântăm faptul că vedem produse pe care poate le-am cumpărat ieri sau alaltăieri şi sunt într-un sistem de alertă cu periculozitate imediată. Aşa că cred că noi, ca şi cetăţeni europeni, noi ca şi consumatori europeni, cum am avut acea campanie "Ştiţi cine sunt eu? Sunt cetăţean european şi am drepturi", dar degeaba avem drepturi dacă nu ni le exercităm. Şi unul dintre lucrurile pe care le-am putea face imediat ar fi să nu mai cumpărăm produse care sunt de slabă calitate, produse care sunt cu semnul întrebării, sub nicio formă să nu cumpărăm produse care sunt într-un sistem de alertă cu periculozitate imediată. Iar când vedem aceste lucruri de la prieteni, de la copiii noştri care poate sunt la muncă sau la studii în străinătate, noi când ne plimbăm într-o altă ţară şi vedem aceleaşi produse la o calitate superioară, aceleaşi produse la un alt preţ, avem de unde să alegem alt tip de produse, iar, dacă nu le-am mai cumpăra, s-ar şi ieftini, ar şi dispărea sau ar veni la un standard minimal al Uniunii Europene.

Realizator: E mult prea greu, în condiţiile în care, ştim bine, lanţurile de magazine îşi văd de afacerile lor. Dacă statul nu intervine, aşa, consumator cu consumator, e greu totuşi să opreşti...
Sorin Mierlea: Eu vă dau un exemplu, eu vă dau un exemplu simplu. Statul real nu are cum să intervină pe lanţul acesta cu privire la preţuri decât în anumite condiţii extreme, cu nişte plafonări, care, de cele mai multe ori, perturbă piaţa şi nu ajută piaţa în timp. Practic, este cerere şi ofertă. Suntem într-o democraţie, era mercurialul înainte de 1989, astăzi este aproape imposibil de a fi introdus. Avem sute de produse din aceeaşi gamă. Dar în Franţa, când s-a încercat o creştere abuzivă pe un anumit segment de preţuri, au fost alimente, că a fost carburantul, când a fost încercată scumpirea din varii motive a motorinei în Franţa au ieşit peste un milion de consumatori în stradă. Doi la mână - în Franţa sau în Germania o scumpire abuzivă şi fără just temei duce la necumpărarea acelor produse şi falimentul sau dispariţia acelui brand. Cred că în momentul în care şi noi, ca şi consumatori, am fi mai responsabili, am fi puţin mai focusaţi pe anumite lucruri, şi aici discutăm de preţ, discutăm de calitate şi discutăm de banii noştri, fiindcă lucrăm tot mai mult pentru nişte bani care sunt tot mai puţini şi cumpărăm de cele mai multe ori lucruri care sunt tot mai scumpe, dar mai ales tot mai proaste calitativ.

Cătălin Cîrnu: Am vorbit mai mult de alimente, despre jucării, dar dacă ne uităm la preţuri, constatăm că sunt aproape similare între ceea ce se întâmplă în România şi ţările din vest: Germania, Austria, chiar Franţa. Nu sunt diferenţe semnificative în condiţiile în care ei câştigă mai mult ca noi.
Sorin Mierlea: Sau chiar mai scumpe. Sunt jucării, sunt haine, autoturisme, parfumuri pe care de multe ori le găsim în rafturi chiar mai scumpe decât în ţările vestice. Şi în continuare vedem că românii care merg în străinătate roagă pe cel care merge acolo: domnule, adu-mi şi mie detergentul, că parcă spală mai bine, adu-mi parfumul, că parcă miroase mai bine. Este şi mai ieftin în străinătate, şi este şi mai calitativă şi cafeaua, poate şi parfumul. Acest dublu standard de care tot spunem de peste şapte ani de zile, politicienii trebuie să ia o măsură cu privire la acest dublu standard al calităţii, dar din perspectiva preţului, până la urmă piaţa reglează.

Daniela Petrican: Dar în această situaţie, InfoCons ce poate face? Cu ce ne poate ajuta?
Cătălin Cîrnu: ANPC-ul?
Daniela Petrican: ...sau ANCP-ul?
Sorin Mierlea: În primul rând să vedem dacă tot ceea ce înseamnă din punct de vedere al calităţii este respectat şi ceea ce scrie pe etichetă se regăseşte în produs şi nu cumva în produs sunt lucruri în plus sau în minus faţă de ce se găseşte pe etichetă. Doi la mână: să alertăm consumatorii cu privire la produsele din sistemul de alertă care se găsesc încă pe rafturile magazinelor sau în site-urile online, dar care sunt delistate din vestul Uniunii Europene. Şi aici discutăm de peste 280 de alerte săptămânale de produse care ne pot pune în pericol sănătatea şi viaţa. Şi pentru asta trebuie şi consumatorul să devină la rândul lui comisar de Protecţia Consumatorului, ca în momentul în care cumpără măcar un minut, 10 secunde, înainte, verifică în aplicaţia gratuită InfoCons, se uită pe eticheta produsului respectiv să vadă măcar primul ingredient. Şi dacă primul ingredient, de exemplu, cumpărăm pateu cu ficat, nu este ficat, cumpărăm ciocolată şi primul ingredient pe lista de ingrediente nu este cacao, cumpărăm salam şi primul ingredient nu este carnea ar fi un mare semn de întrebare cu privire la produs. Şi dacă l-am lăsa în raft, dacă l-am lăsa separat, încet, încet, acestea vor dispărea. InfoCons vine şi face aceste informări. Milităm la nivelul Uniunii Europene pentru a elimina acest lucru standard, şi sperăm că într-un final, până la urmă se va întâmpla, dar fără ajutorul ascultătorilor, fără ajutorul consumatorilor nu se va putea face nimic.

Cătălin Cîrnu: Fiecare dintre noi trebuie să rămână vigilent, Daniela.
Sorin Mierlea: Nu neapărat să rămână vigilent, să facem şi noi puţin pentru noi, să fim puţin mai egoişti cu banii noştri, să nu-i mai dăm pe orice mizerie, să nu mai cumpărăm brânză fără lapte, să nu mai cumpărăm salăm fără carne, să nu mai cumpărăm....

Daniela Petrican: Ştiţi care e problema? Că e uşor să spui, dar e mai greu să faci.
Sorin Mierlea: Nu ştiu dacă e mai greu, este puţin... Ştiţi, la un moment dat am făcut un studiu şi am pus nişte camere de supraveghere pe rafturile magazinelor din România şi din Germania. 96% din consumatorii din Germania aruncau o privire minimală pe etichetă, sper eu, probabil măcar la termenul de valabilitate. În România...

Cătălin Cîrnu: Direct în coş.
Daniela Petrican: Nu, haideţi, asta cu termenul de valabilitate facem şi noi, că nu iei aşa produse....
Sorin Mierlea: Să ştiţi că, din păcate, încă în România un număr important de reclamaţii vin pe zona faptului că au cumpărat produse care sunt în afara termenului de valabilitate, ceea ce înseamnă că la achiziţie nu s-au uitat pe etichetă măcar la termenul de valabilitate. Puţină atenţie, aplicaţia InfoCons şi în principal să mai facem şi această atitudine de a face o reclamaţie. Este un drept, dar este şi o obligaţie ca cei care vin după noi să nu mai păţească ce am păţit şi noi.

Cupe României: Farul C-ța se califică în semifinale
Sport 01 Aprilie 2025, 22:32

Cupe României: Farul C-ța se califică în semifinale

În primul meci din sferturile de finală din Cupa României la fotbal, Farul Constanța trece de Unirea Alba Iulia și merge în...

Cupe României: Farul C-ța se califică în semifinale
De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
În lume 01 Aprilie 2025, 22:20

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie

Solicitarea trebuie trimisă pe aplicația oficială UK ETA și costă aproximativ 60 de lei.

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS
Cultură 01 Aprilie 2025, 22:16

Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS

În cei 30 de ani de când GDS a instituit acest premiu este pentru prima dată când distincţia este acordată unui artist.

Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS
Cinci medici de la INML, cercetaţi penal
România 01 Aprilie 2025, 21:44

Cinci medici de la INML, cercetaţi penal

Ei sunt acuzaţi că au încercat să muşamalizeze cazul unui chirurg oncolog din capitală.

Cinci medici de la INML, cercetaţi penal
Wawrinka, în optimi la București
Sport 01 Aprilie 2025, 21:26

Wawrinka, în optimi la București

La turneul ATP 250 de la București, elvețianul Stanislas Wawrinka s-a calificat în faza optimilor de finală. Wawrinka...

Wawrinka, în optimi la București
Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la hidrocentrala Cerna-Belareca
România 01 Aprilie 2025, 21:23

Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la hidrocentrala Cerna-Belareca

Lucrările, începute în urmă cu 45 de ani, au fost sistate în anii '90, la un stadiu de realizare de 80%.

Acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la hidrocentrala Cerna-Belareca
Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
România 01 Aprilie 2025, 19:13

Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Patru persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc, instrumentat de...

Patru arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare
În lume 01 Aprilie 2025, 18:53

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare

Germania este al doilea mare donator pentru sectorul energetic ucrainean, cu peste 750 de milioane de euro de la începutul...

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare