Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Senatul dezbate legea sistemului unitar de pensii

Parlamentarii au decis să îl invite pe Emil Boc la discuţiile asupra acestui document, după ce miniştrii muncii şi apărării au exprimat opinii diferite în privinţa unei prevederi a legii.

Senatul dezbate legea sistemului unitar de pensii

Articol de Cristina Dumitrescu, 19 Aprilie 2010, 21:14

Senatorii au început dezbaterile asupra legii sistemului unitar de pensii.

Proiectul elaborat de guvern a trecut de comisiile de la senat cu unele amendamente, între care cel mai important este cel care stabileşte că valoarea punctului de pensie nu poate reprezenta mai puţin de 45% din salariul mediu brut pe economie.

Parlamentarii au decis să îl invite pe premierul Emil Boc la discuţiile asupra acestui document, după ce miniştrii muncii şi apărării care au luat cuvântul la dezbaterile din senat au exprimat opinii diferite, lăsând impresia că guvernul nu are un punct de vedere clar şi unitar în ce priveşte proiectul legii pensiilor.

Ministrul apărării, Gabriel Oprea a declarat că nu poate fi de acord cu nicio măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor şi a susţinut necesitatea amendării actului normativ.

Invitat să precizeze care este punctul de vedere al executivului pe această temă, ministrul muncii, Mihai Şeitan a răspuns că el are mandat să susţină proiectul trimis de guvern, fara sa faca însă referiri la declaratiile lui Gabriel Oprea.

Proiectul de lege prevede, printre altele, recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii noului sistem.

De asemenea acesta mai vizează creşterea şi egalizarea vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei, creşterea vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Propunerea de act normativ prevede procedura de stabilire a valorii punctului de pensie şi menţionează integrarea persoanelor aparţinând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice.

Ce vor sindicatele de la legea pensiilor?
România 19 Martie 2010, 12:19

Ce vor sindicatele de la legea pensiilor?

Miezul protestelor sindicale din această perioadă îl constituie prevederile din legea pensiilor.

Ce vor sindicatele de la legea pensiilor?
Emil Boc a discutat în stradă cu sindicaliştii
România 12 Martie 2010, 11:58

Emil Boc a discutat în stradă cu sindicaliştii

Premierul Emil Boc a ieşit în stradă pentru a sta de vorbă despre legea pensiilor şi a salarizării bugetare cu sindicaliştii...

Emil Boc a discutat în stradă cu sindicaliştii
AEP a revizuit Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor
Politică 31 Martie 2025, 19:08

AEP a revizuit Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor

În ghid sunt prezentate într-un limbaj accesibil elementele care compun acțiunile de dezinformare și sunt indicate...

AEP a revizuit Ghidul de prevenire și combatere a acțiunilor de dezinformare a alegătorilor
Moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja
Politică 31 Martie 2025, 13:12

Moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja

Senatorii dezbat şi supun la vot luni moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, miercuri fiind...

Moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja
Agenda săptămânală a Parlamentului
Politică 31 Martie 2025, 07:33

Agenda săptămânală a Parlamentului

Propunerea legislativă privind pedepsirea mai aspră a şoferilor care se urcă la volan după ce au consumat droguri va intra în...

Agenda săptămânală a Parlamentului
Ghidul finanțării campaniei electorale pentru prezidențiale, publicat în Monitorul Oficial
Politică 28 Martie 2025, 21:36

Ghidul finanțării campaniei electorale pentru prezidențiale, publicat în Monitorul Oficial

Documentul întocmit de AEP cuprinde, în principal, reglementări referitoare la finanțarea campaniei electorale și la...

Ghidul finanțării campaniei electorale pentru prezidențiale, publicat în Monitorul Oficial
Dacă actuala coaliţie majoritară va rămâne în defensivă, va face o greşeală gravă, apreciază premierul Marcel Ciolacu
Politică 28 Martie 2025, 21:02

Dacă actuala coaliţie majoritară va rămâne în defensivă, va face o greşeală gravă, apreciază premierul Marcel Ciolacu

El a adăugat că atât PSD, cât şi PNL au comis o serie de greşeli politice, pe care însă au reuşit să le depăşească dar nu...

Dacă actuala coaliţie majoritară va rămâne în defensivă, va face o greşeală gravă, apreciază premierul Marcel Ciolacu
Două moțiuni simple în atenția Parlamentului, săptămâna viitoare
Politică 28 Martie 2025, 20:15

Două moțiuni simple în atenția Parlamentului, săptămâna viitoare

Sunt vizați ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Două moțiuni simple în atenția Parlamentului, săptămâna viitoare