Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reacţii după adoptarea legii votului prin corespondenţă

După îndelungi dispute şi tensiuni între partidele de la putere şi cele din opozţiei, Camera Deputaţilor a adoptat cu o largă majoritate, legea votului prin corespondenţă.

Reacţii după adoptarea legii votului prin corespondenţă
Foto: facebook.com/zgonea.

Articol de Iulia Gherman, 29 Octombrie 2015, 05:38

Camera Deputaţilor, care este şi for legislativ decizional, a adoptat miercuri, cu o largă majoritate, proiectul legii votului prin corespondenţă în forma propusă de comisie.

A fost respectat în acest fel, chiar dacă numai parţial, înţelegerea dintre PNL şi PSD ca legea să fie trimisă spre promulgare înainte de 1 noiembrie, pentru a putea fi aplicată de la alegerile locale de anul viitor.

Puterea a promis că până la sfârşitul acestei sesiuni să fie realizat şi proiectul de lege privind votul prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare.

Legea votului prin corespondenţă în forma adoptată de plenul Camerei Deputaţilor se va aplica doar pentru alegerile parlamentare.

Deşi nemulţumiţi că prevederile documentului legislativ nu au fost extinse şi pentru europarlamentare şi prezidenţiale, reprezentanţii PNL au votat în favoarea legii şi au anunţat totodată că renunţă de astăzi la greva parlamentară, iniţiată la începutul sesiunii parlamentare, în semn de protest faţă de tergiversarea adoptării unor prevederi legislative pentru votul prin corespondenţă.

"Atât se poate cu această majoritate parlamentară. Sperăm că o altă majoritate parlamentară, după alegerile din 2016, va extinde această lege", a spus deputatul PNL, Mihai Voicu.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a subliniat însă că extinderea prevederilor legii şi pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale se va afla chiar de săptămâna viitoare în atenţia membrilor Comisiei de cod electoral.

"De săptămâna viitoare începe să lucreze, exact, pentru a completa cu prevederile necesare aplicării votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, lucru care se va întâmpla până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare", a spus Liviu Dragnea.

Legea a fost votată şi de parlamentarii formaţiunii politice Mişcarea Populară.

"De ce această lege este importantă? Pentru că anul viitor vom avea din nou ca parte participantă activă la procesul electoral peste un milion de cetăţeni români care muncesc cinstit peste hotare", a apreciat deputatul Eugen Tomac.

UDMR a votat împotriva documentului legislativ, pe care îl consideră neconstituţional.

"Persoana trebuie să voteze individual. Votul în familie sau orice altă formă de a influenţa asupra votului unei persoane de către o altă persoană trebuie interzis", consideră deputatul Árpád Márton.

Românii din străinătate trebuie să se înscrie în Registrul Electoral

Documentul legislativ stabileşte că votul prin corespondenţă poate fi aplicat ca alternativă la alegerile parlamentare doar de cetăţenii români cu domiciliul stabil în străinătate.

Cei care optează pentru această modalitate de vot sunt obligaţi să se înscrie în Registrul Electoral, pe baza unei cereri pe care o depun personal sau o trimit prin poştă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de reşedinţă.

Faţă de forma adoptată de Senat, la Camera Deputaţilor a fost eliminată posibilitatea ca înscrierea să poată fi făcută online.

Totodată, a fost adoptat un amendament care prevede că divulgarea secretului votului şi exercitarea acestuia în numele altei persoane sunt sancţionate penal.

Prim-ministrul Ilie Bolojan, conferință de presă pe tema pensiilor speciale
Politică 28 Iulie 2025, 20:44

Prim-ministrul Ilie Bolojan, conferință de presă pe tema pensiilor speciale

Marți, la Palatul Victoria, premierul va ține o conferință de presă pe tema pensiilor speciale.

Prim-ministrul Ilie Bolojan, conferință de presă pe tema pensiilor speciale
Starea de sănătate a fostului preşedintele al României Ion Iliescu este staţionară
Politică 28 Iulie 2025, 11:59

Starea de sănătate a fostului preşedintele al României Ion Iliescu este staţionară

El este stabil cardiovascular şi asistat respirator pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente.

Starea de sănătate a fostului preşedintele al României Ion Iliescu este staţionară
LIVE VIDEO: Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din Guvern
Politică 27 Iulie 2025, 17:02

LIVE VIDEO: Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din Guvern

Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din Guvern în contextul apariției unor informații despre implicarea sa ca...

LIVE VIDEO: Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din Guvern
Coaliția, discuții pentru al doilea pachet de reforme
Politică 27 Iulie 2025, 13:39

Coaliția, discuții pentru al doilea pachet de reforme

Președintele Nicușor Dan a promulgat primul pachet de reforme fiscal-bugetare, iar coaliția de guvernare pregătește un al...

Coaliția, discuții pentru al doilea pachet de reforme
Vicepremierul Dragoș Anastasiu anunță conferință de presă după acuzațiile DNA
Politică 27 Iulie 2025, 10:12

Vicepremierul Dragoș Anastasiu anunță conferință de presă după acuzațiile DNA

Președintele Nicușor Dan consideră că implicarea vicepremierului Dragoș Anastasiu într-un dosar DNA reprezintă "o problemă...

Vicepremierul Dragoș Anastasiu anunță conferință de presă după acuzațiile DNA
PSD și AUR cer plecarea vicepremierului Anastasiu
Politică 26 Iulie 2025, 13:59

PSD și AUR cer plecarea vicepremierului Anastasiu

Vicepremierul Dragoș Anastasiu se confruntă cu presiuni politice pentru demitere, după ce lideri PSD și AUR au cerut public...

PSD și AUR cer plecarea vicepremierului Anastasiu
VIDEO: Nicușor Dan, la Summitul Industriașilor de la Salzburg
Politică 25 Iulie 2025, 15:49

VIDEO: Nicușor Dan, la Summitul Industriașilor de la Salzburg

Nicușor Dan a participat la Summitul Industriașilor de la Salzburg.

VIDEO: Nicușor Dan, la Summitul Industriașilor de la Salzburg
Parlamentarii cu locuințe în București sau Ilfov nu mai primesc indemnizații de chirie
Politică 24 Iulie 2025, 18:20

Parlamentarii cu locuințe în București sau Ilfov nu mai primesc indemnizații de chirie

A fost promulgată legea prin care parlamentarii care dețin o locuință în Ilfov sau București nu mai au dreptul la...

Parlamentarii cu locuințe în București sau Ilfov nu mai primesc indemnizații de chirie