PSD va depune o moţiune simplă, la Senat
PSD va depune la începutul săptămânii viitoare, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, având în vedere creşterea cursului de schimb leu-euro.
Articol de Radiojurnal, 21 Noiembrie 2019, 12:56
PSD va depune la începutul săptămânii viitoare, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, având în vedere creşterea cursului de schimb leu-euro.
Anunţul a fost făcut aseară, de liderul social-democrat Viorica Dăncilă, într-o emisiune televizată.
Ar fi prima moţiune, care vizează un membru al Cabinetului Orban. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a reacţionat în această dimineaţă pe o reţea de socializare.
El spune că "pentru prima oară în istorie" va aduce cu el în parlament toţi directorii din ministerul pe care-l conduce şi de la ANAF, care au lucrat cu predecesorul său Eugen Teodorovici şi cu Darius Vâlcov la elaborarea bugetului şi a strategiei fiscal bugetare.
Florin Cîţu susţine că va demonstra cu date că Viorica Dăncilă şi Eugen Teodorovici ştiau din martie că vor depăşi ţinta de deficit.